Distribuie articolul

Ungaria nu a pus în aplicare suficiente reforme pentru a îmbunătăţi garanţiile anticorupţie, a declarat vineri Comisia Europeană, care recomandă ca miliardele de euro ce i-ar reveni Ungariei din fondurile europene să rămână blocate, relatează Reuters.

Comisia Europeană îşi menţine propunerea de a îngheţa finanţarea de miliarde de euro pentru Ungaria, în ciuda măsurilor luate recent de Budapesta împotriva corupţiei. Comisarul european pentru buget, Johannes Hahn, a adresat o scrisoare în acest sens, vineri, actualei Preşedinţii cehe a Consiliului UE, scrie News.ro.

Potrivit comisarului pentru buget, Johannes Hahn, riscul utilizării necorespunzătoare a fondurilor UE există în continuare. Statele membre UE sunt însă cele care trebuie să decidă dacă şi cât de multe fonduri UE vor rămâne îngheţate pentru Ungaria, astfel încât se duc negocieri de ultim moment, mai ales în condiţiile în care Budapesta ripostează blocând alte decizii UE.

Din cauza riscurilor în materie de corupţie din Ungaria, Comisia Europeană a propus în septembrie să fie blocate plăţi în valoare de aproximativ 7,5 miliarde de euro pentru această ţară, însă Budapesta avea încă posibilitatea de a evita această măsură prin reforme sau măcar de a reduce suma blocată. Cu toate acestea, la sfârşitul lunii noiembrie, Comisia Europeană ajunsese deja la concluzia că Ungaria „nu a pus în aplicare în mod adecvat aspecte-cheie din cele 17 măsuri de corecţie solicitate”.

„Există în continuare riscul ca banii de la bugetul UE să nu fie folosiţi în mod corespunzător. Evaluarea noastră finală din 30 noiembrie rămâne valabilă”, a scris vineri comisarul Johannes Hahn pe Twitter.

Decizia dacă şi cât de multe fonduri UE vor fi efectiv îngheţate pentru Ungaria aparţine statelor UE. Ele amânaseră votul care trebuia dat marţi şi ceruseră Comisiei Europene o evaluare actualizată. Ministrul german de finanţe, Christian Lindner, a justificat acest lucru prin faptul că în Ungaria au existat evoluţii după ce Comisia şi-a prezentat primul raport. Cu toate acestea, Comisia a constatat acum că au existat doar modificări foarte limitate faţă de prima analiză.

Termenul-limită pentru o decizie din partea statelor UE este 19 decembrie.

NapocaNews