Distribuie articolul

Academia Română lansează cel de-al doilea apel de acordare a burselor pentru elevii cu rezultate școlare excepționale, care trăiesc în medii defavorizate.

Acordarea de burse pentru elevii studioși face parte din Programul intitulat „Academia Română în dialog cu tinerii”, care vizează susținerea elevilor talentați.

În anul școlar 2023-2024 vor fi acordate 10 burse în valoare de 1.000 de lei lunar.

„În urma primului apel lansat de Academia Română, 8 elevi și 2 studenți primesc astfel de burse în anul școlar 2022-2023”.

„Academia Română dorește să identifice elevii supradotați, cu rezultate de excepție, care au nevoie de sprijin financiar pentru continuarea studiilor la nivel de excelență”, se menţionează pe site-ul instituţiei.

Elevii care îndeplinesc criteriile de selecţie, pot depune dosarele de candidatură până cel târziu la data de 15 martie.

Elevii selectați pentru bursele școlare 2023-2024 vor avea oportunitatea de a participa și la școala de vară organizată de Academia Română la Centrul Cultural și de Dezvoltare Durabilă „Țara Hațegului-Retezat“, cu durata de o săptămână, unde se vor întâlni cu membri ai Academiei Române și vor lua parte la diverse excursii tematice.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: