Celebrarea spontană a Unirii Principatelor Române de către studenţii orădeni, în noaptea de 23 spre 24 ianuarie 1972, şi reacţiile regimului comunist. Lansare de carte

Celebrarea spontană a Unirii Principatelor Române de către studenţii orădeni, în noaptea de 23 spre 24 ianuarie 1972, şi reacţiile regimului comunist preluate din dosarele CNSAS constituie subiectul unei cărţi intitulată „Iluzia libertăţii”, scrisă de istoricii Gabriel Moisa şi Mihai Drecin şi care a fost lansată marţi, în aula magna a Universităţii din Oradea.

Foto: (c) Eugenia Pasca/AGERPRES

---

În acea noapte, peste 400 de studenţi au organizat ad-hoc o „Horă a Unirii” în curtea căminului, iar apoi s-au dus să sărbătorească şi în faţa teatrului, încolonaţi în rânduri de câte şase, purtând un steag tricolor şi cântând cântece patriotice care nu erau „la modă”: Hora Unirii, Trei culori, Imnul studenţilor, Deşteaptă-te, române!. Pentru a nu degenera, studenţii au fost însoţiţi chiar de rectorul de atunci, Alexandru Săndulache, nevoit să deschidă porţile căminelor şi ale institutului. De altfel, aşa cum a recunoscut ulterior, în documente, Securitatea, studenţii s-au comportat fără să creeze probleme.

Evenimentul a atras instantaneu atenţia Securităţii, care a pornit o investigaţie, în contextul în care cu mai puţin de şase luni înaintea acestui eveniment, în şedinţa Comitetului Executiv al CC al PCR din 6 iulie 1971, se instaurase un regim sever de control al tuturor manifestărilor culturale şi politico-ideologice din ţară.

„Aş fi vrut eu să particip la evenimentul acela, dar aveam doar doi ani pe atunci. Aproape de eveniment a fost însă domnul profesor Drecin, ca tânăr asistent universitar. Eu am descoperit evenimentul din întâmplare, într-un dosar la CNSAS făcut de Securitatea Oradea, în urmă cu şase ani, când împreună cu cei de la CNSAS am organizat o expoziţie la Muzeul Ţării Crişurilor. Mi-am propus, ca la un moment dat, să scriu despre acest eveniment, mai ales că este total necunoscut”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Muzeului Ţării Crişurilor, Gabriel Moisa, coautor al cărţii.

Foto: (c) Eugenia Pasca/AGERPRES

---

Profesorul universitar Mihai Drecin a prezentat, în lucrare, evenimentul celebrării în contextul unor realităţi demografice şi etnice din acel moment orădean şi s-a ocupat în mod special de istoria orală, partea memorialistică. Un capitol aparte este dedicat mărturiilor tinerilor studenţi participanţi, istoricul Drecin cunoscându-i pe mulţi dintre cei care au manifestat în acea noapte şi care şi-au pus pe hârtie amintirile de atunci.

„Ceauşescu începuse să românizeze activul de partid, începând cu oraşele mari din Transilvania, dar rămăseseră în funcţii destul de importante, în birourile judeţene, activişti maghiari care nu prea simpatizau cu ieşirile acestea naţionale. Norocul studenţilor a fost că autorităţile de atunci nu au dorit să dea o prea mare atenţie manifestării, ca să nu aibă ei de suferit”, a precizat profesorul Drecin.

„Povestea” întâmplării s-a derulat în mai multe faze şi a început în cursul serii cu „iniţiatorii” de la Istorie, nemulţumiţi că în acel an nu s-a organizat, ca de obicei, o conferinţă pentru a marca Unirea Principatelor Române, cu fetele studente de la Litere care i-au îmboldit pe băieţi, către miezul nopţii, cu cuvintele „Laşilor! Fricoşilor!”, cu studenţii de la Sport care au dat tonul şi au sărit pe ferestre, de la etajul întâi, în zăpadă, după ce se ordonase închiderea celor două cămine. S-au adunat în număr mare între cămine şi au pornit Hora Unirii. Atmosfera a devenit efervescentă. Conducerea a fost nevoită să le deschidă porţile. Au cântat trei ore în faţa teatrului orădean, fluturând un steag tricolor de mătase cu franjuri aurii furat, mai de mult, de la Comitetul Central.

Consecinţele nu s-au lăsat aşteptate, dar au fost „muştruluite”, a se citi concediate, doar cadrele didactice, de la directoarea căminului până la reprezentantul ministerului. Rectorul, „un om curajos”, a fost nevoit să demisioneze, deşi putea să mai candideze pentru un mandat. Acuzat în şedinţa de partid, studenţii i-au luat apărarea.

Foto: (c) Eugenia Pasca/AGERPRES

---

„Noi suntem vinovaţi de prea multă dragoste de ţară pe care ne-au insuflat-o profesorii noştri!”, a spus un reprezentant al acestora.

Volumul „Iluzia libertăţii”, apărut la Editura Mega din Cluj-Napoca, are 164 de pagini şi se bazează, pe lângă documentele din dosarul CNSAS, pe informaţii din arhiva Institutului Pedagogic. Potrivit directorului Şcolii Doctorale de Istorie din cadrul Universităţii din Oradea, Sorin Şipoş, acesta face parte dintr-un proiect mai mare numit „Istoria Universităţii din Oradea”, alături de alte două volume dintre care unul se referă la istoria universităţi de la începuturi, Şcoala Capitulară, până în 1991, când instituţia se numeşte Universitatea din Oradea.

„Această carte este valoroasă prin faptul că studenţii, conştient sau inconştient, s-au abătut de la regulile instituite în vara lui 1971 de către Ceauşescu, în discursurile rostite la Mangalia şi la Bucureşti, cu activul de partid, prin care instaura prima fază a dictaturii personale. Adică le dădea de înţeles liderilor de partid şi din învăţământ ce nu au voie să facă şi că studenţii trebuie ţinuţi în frâu, că mulţi sunt nonconformişti, ceea ce este adevărat indiferent de regimul politic”, a declarat, pentru AGERPRES, prof univ Mihai Drecin.

Lansarea cărţii „Iluzia libertăţii” a fost organizată, în prezenţa rectorului Constantin Bungău, de Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Oradea, împreună cu Muzeul Ţării Crişurilor şi în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor şi Primăria Municipiului Oradea.

NapocaNews