Profesorul și rectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB) Daniel David și-a exprimat punctul de vedere, la Prima News, cu privire la decizia ministrului Lucian Bode de a acționa în instanță comisia de etică a universității.
„O universitate trebuie să fie reper. UBB și-a asumat acest rol și nu va fi instrumentalizată nici de factori populari, nici de natură politică. Am avut o primă etapă anul trecut, când Comisia de Etică a primit un număr de sesizări, 4 sau 5 abateri de la etică.
Comisia a analizat, le-a confirmat pe cele mai multe dintre ele, a luat măsurile interne pe care le putea lua și a anunțat CNTACU pentru demersuri suplimentare. Atât se putea face legal, asta a supărat pe toată lumea. În etapa a doua am primit mai multe sesizări, au fost mai multe suspiciuni.
Le analizăm și pe acelea. Am luat și experți internaționali în comisie, pentru că în România toată lumea are suspiciuni despre toată lumea. Suntem în această fază, comisia analizează câte dintre suspiciuni se confirmă și vom sesiza, dacă va fi cazul, instituțiile naționale”, a punctat Daniel David.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

