În martie 2021, preşedintele Turciei lua decizia de a retrage ţara sa din convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice. S-a ajuns apoi în justiţie, iar luni, 2 ianuarie, cea mai înaltă instanţă administrativă a Turciei a luat decizia finală.
Decizie privind retragerea Turciei din „Convenţia de la Istanbul”, ce a avut loc în primăvara anului 2021.
Danistay, cea mai înaltă instanţă administrativă a Turciei, a decis că măsura retragerii din această convenţie este conformă dreptului turc, notează jurnaliştii agenţiei EFE.
Decizia a fost anunţată luni, 2 ianuarie 2023, de către Danistay.
„Convenţia de la Istanbul” este un tratat european al cărui scop declarat este combaterea violenţei împotriva femeilor. Totuşi, Turcia şi alte state est-europene reproşează că acesta încurajează ideologia de gen şi activismul LGBT.
În primăvara lui 2021, preşedintele Recep Tayyip Erdogan a decis să retragă Turcia din această convenţie a Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice. Liderul de la Ankara a justificat măsura afirmând că această convenţie este contrară conceptului tradiţional al familiei.
„Nimeni nu are dreptul să ne impună în ce clase de gen ne împărţim oamenii şi cum să determinăm relaţiile între ei”, spunea, la acel moment, preşedintele Turciei.
Şi Guvernul Turciei a afirmat atunci că această înţelegere cunoscută drept „Convenţia de la Istanbul” „a fost sechestrată de un grup care încearcă să normalizeze homosexualitatea”. Executivul de la Ankara îi arăta cu degetul pe activiştii care invocă acest tratat pentru a cere mai multe măsuri de protejare a comunităţii LGBT.
După ce Turcia s-a retras din „Convenţia de la Istanbul”, decretul prezidenţial din martie 2021 ce poartă semnătura lui Recep Tayyip Erdogan a fost atacat în justiţie de grupuri din rândul opoziţiei.
Decizia luată luni, 2 ianuarie, de către Danistay validează însă definitiv acest decret prezidenţial.
Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a promis că retragerea Turciei din acest tratat nu va avea nicio influenţă negativă asupra măsurilor de combaterea a violenţei împotriva femeilor.
Liderul de la Ankara a promis chiar că va înăspri legislaţia în acest sens, prin stabilirea ca circumstanţe agravante a ameninţărilor şi agresiunilor împotriva soţiilor sau fostelor soţii.
Organizaţii pentru drepturile omului din Statele Unite şi Uniunea Europeană au condamnat decizia Turciei de a se retrage din „Convenţia de la Istanbul”.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

