14 – 16 februarie 1956: „Atacul asupra legaţiei RPR de la Berna”. Patrioți împotriva comuniștilor de la București (Video)

Atacul de la Berna a fost reprezentat de o scurtă ocupare a legației României Populare din Berna, Elveția, de un grup de emigranți români, care se opuneau regimului comunist. Evenimentul s-a petrecut între 14 – 16 februarie 1955.

În dimineața zilei de 15 februarie 1955, grupul (format din Oliviu Beldeanu, lider, Stan Codrescu, Ioan Chirilă, Dumitru Ochiu şi Teodor Ciochină) s-a deplasat de la Konstanz la Berna, iar doi dintre membrii săi au intrat în apartamentul șoferului legației, unde au găsit-o numai pe soția acestuia.

După aceasta, membrii grupului au trecut la cercetarea discretă a documentelor din ambasadă.

Atașatul Miron, secretarul Şandru și șoferul Șețu s-au deplasat în după amiaza zilei de 14 februarie 1955 la Zürich pentru a prelua curierul diplomatic, sosit din România cu trenul Arlberg-Express.

Aceștia s-au întors la Berna la 15 februarie, orele 01:30. Șandru, Miron și Șețu au remis curierul diplomatic însărcinatului cu afaceri al RPR, Erich Stoffel.

Zece minute mai târziu, secretarul Șandru s-a reîntors la apartamentul său de la reprezentanța comercială a RPR (din Brunnadernstrasse), însoțit de șoferul Șețu, după care acesta a revenit apoi singur la sediul legației pe la ora două dimineața.

Atunci, șoferul Aurel Șețu, (presupus agent al Securității) a fost somat de Stan Codrescu, de santinelă în acel moment împreună cu Ochiu; el nu a răspuns somației îndreptându-se spre automobil cu gândul de a-şi recupera arma, moment în care Codrescu a deschis focul. Victima rănită a zăcut ore în şir, afară la o temperatură de -14 grade Celsius, timp în care autorităţile elveţiene aşteptau autorizaţia de a intra în curtea misiunii diplomatice.

Rănitul a ajuns la spital după șase ore, când nu s-a mai putut face nimic.

După focurile de armă, o parte din funcționarii legației au reușit să fugă din clădire. Printre aceştia a fost şi şeful legaţiei Stoffel care a sărit în pijama şi desculţ părăsindu-şi familia, reuşind în cele din urmă să alerteze poliţia elveţiană. Clădirea legației a fost încercuită, dar nu s-a declanșat nici o intervenție în forță.

Grupul Beldeanu a cerut eliberarea din închisoare a mai multor personalități române, generalul Aurel Aldea, episcopul unit Ioan Suciu, fostul redactor al ziarului țărănist, Anton I. Mureșanu, liderii țărăniști Ilie Lazăr și Dinu Brătianu, însă nu cunoştea că o parte dintre aceştia decedaseră în detenţie..

În noaptea de 15-16 februarie, Dumitru Ochiu a părăsit clădirea ambasadei, ducând cu el un număr de peste 500 de documente diplomatice provenite din cei doi saci si curierului, însă a fost arestat de poliția elvețiană.

După 40 de ore, „grupul Beldeanu” s-a predat. Poliția elvețiană a restituit documentele furate.

S-au născut zvonuri despre conținutul acestora. Agenția de presă “Globe Press” a susținut că Aurel Șețu era de fapt capul legației și un ofițer înalt al Securității și că documentele furate erau mesaje cifrate pentru Moscova. Însă, după cum poliția din Berna a reușit să demonstreze, informațiile acelea au fost născocite de un refugiat cehoslovac.

Atacul în opinia iniţiatorilor avea ca scop să atragă atenția autorităților din occident asupra abuzurilor, nedreptății și violării drepturilor omului comise de autoritățile comuniste române, dar și asupra activităților de spionaj ale membrilor ambasadei române din Elveția.

Regimul de la Bucureşti au făcut responabile structurile Gărzii de Fier și pe Horia Sima, dapentru organizarea unui complot antiromânesc de factură fascistă, ceea ce s-a dovedit ulterior complet fals.

Unii istorici au sugerat că grupul a acționat într-adevăr în folosul unui serviciu străin de informații, cel mai probabil american, însă nu s-au găsit dovezi.

Membrii grupului au fost judecați la Berna și au primit pedepse relativ ușoare: Oliviu Beldeanu, 4 ani de închisoare, (avea să fie eliberat înainte de termen, pe 15 octombrie 1957) Stan Codrescu (care a deschis focul asupra șoferului Aurel Șețu și Ion Chirilă au primit 3 ani și 6 luni de închisoare, iar Dumitru Ochiu numai un an și patru luni.

În România, au fost organizate proteste publice în mai multe orașe, iar, cu ocazia înmormântării lui Aurel Șețu, s-au ținut întâlniri comemorative.

Autoritățile de la Bucureşti au declanșat urmărirea capului „grupului Beldeanu”. Într-un raport special din 28 septembrie 1958 privind organizarea și executarea răpirii lui Beldeanu se spunea:

„Organele Direcției I din MAI au fost sesizate, din mai multe țări și pe mai multe linii, că teroristul Beldanu Oliviu pregătește noi acțiuni teroriste împotriva unor legații ale Republicii Populare România și diplomați români aflați în țările capitaliste”.

Oliviu Beldeanu a fost atras în Berlinul de Vest de agentul Securității Gheorghe/George Kehayoglu, grec originar din România dar şi de agenta Gerda – Helene Michel, etnic german din România care se mută la München şi deschide acolo cu sprijinul financiar al Securităţii o cantina şi o măcelărie – la nici trei luni înaintea prinderii lui Beldeanu.

“Gerda” îl ajută în afacere. Aici îşi găseşte ca prin minune un loc de muncã şi Ioan Chirilã. Prin “Gerda” şi “Gerhard” sau Alfred Bolinth – fratele ei din Suedia, “centrul are posibilitatea de a se familiariza cu o parte din activităţile duşmănoase ale acestei grupări şi de a organiza acţiunea de capturare a lui Beldeanu”, apare consemnat în dosarele Securităţii Române. Aceasta încercase să-l convingă pe Beldeanu să-i aducă în Berlin și pe colaboratorii săi Chirilă și Ochiu, el preferând în final să vină singur.

Sub pretextul unui tur al proprietăților „bogatului” Gheorghe Kehayoglu, agentul securității, acesta împreună cu Beldeanu au traversat linia de demarcație în Berlinul de Est, zona fiind „abandonată” de grănicerii est-germani.

Odată ajuns în Berlinul Răsăritean, Beldeanu a fost arestat de ofițerii STASI – serviciile de informaţii est-germane, talonaţi în calitate de observatori de cei veniţi de la Bucureşti. Înainte de a fi imobilizat, în încercarea de a se apăra, Beldeanu a reușit să facă uz de cele două arme de foc pe care le avea, rănind un ofițer est-german și fiind, la rândul lui, ușor rănit în abdomen și la un picior.

Pe 2 septembrie 1958, Oliviu Beldeanu a fost adus la București. Este supus unor lungi interogatorii şi în noiembrie 1959 condamnat la moarte sub acuzaţia de “trădare naţională şi activităţi teroriste. Pedeapsa este pusă în aplicare prin împuşcare în penitenciarul Jilava, pe 18 februarie 1960 la orele 20, la două zile după ce împlinise 36 de ani şi la cinci ani şi două zile după asaltul legaţiei din Berna.

NapocaNews