CINE NU POATE IUBI?

De Ziua Îndrăgostiților (Valentine’s Day) am trimis la prieteni videoclipul „Queen of Tango”, o melodie dedicată special de către trupa Indiggo Twins sărbătorii Sfântului Valentin, melodie-video în care personaj principal este Charlot, vagabondul mereu îndrăgostit. I-am rugat pe toți să uite asperitățile vieții și să primească acest minunat dar al iubirii. Și am primit mai multe mesaje, printre care și această întrebare-avertisment de la poeta Elena Armenescu: „Știți că sunt și oameni care nu pot iubi?!”

Iată, într-adevăr, o temă uluitoare! Iubirea este creația omului, nu a naturii. În natură nici planetele, nici animalele nu se iubesc, doar cele superioare se joacă. Se joacă în vederea sexului. Toate luptă pentru cucerirea „terenului”, cum face leul, ca să aibă la dispoziție cât mai multe femele, ca să-și facă un „bordel”.

Inapt la iubire nu este decât omul rău, ticălos, adică acela care își concentrează toată energia ființei numai pe plăcerea de a face rău, de a ucide, de a tortura, de a fura sau minți. În general, toți oamenii sunt apți de iubire, de a se îndrăgosti. Păi omul a imaginat că și Godzilla se poate îndrăgosti. Și licuricii, și stelele…

Toată literatura mare a lumii este o operă a iubirii, despre iubire. De pildă, literatura rusă are ca ax central dragostea. Până și un criminal experimentalist ca Raskolnikov sfârșește prin a iubi. Și cât de îndârjit este Ivan Karamazov, dar și el iubește. Iubește din ură, din invidie, din cunoașterea realității strâmbe. Ce, un montru ca Putin nu iubește? Sau a iubit și nu mai iubește, i s-a împietrit inima. Fiindcă există și această variantă.

Există în romanele marilor scriitoare engleze personaje care nu pot iubi, care au inima împietrită, cum a avut-o Virginia Woolf, care și-a găsit eliberarea prin sinucidere, legându-și un pietroi de gât și aruncându-se în râul din apropierea casei. Sau un caz precum Lizzy, din Mândrie și prejudecată, în care mândria de a iubi se resoarbe în prejudecata de a vedea în orice bărbat un monstru sau un zombi, cum se întâmplă într-o ingenioasă variantă ecranizată a acestui roman. Sau cazul Emma, creat tot de Jane Austen, rafinata fată victoriană care e în stare să le găsească prietenelor ei perechea, iubiți sau soți, dar nu e în stare să-și găsească sieși iubirea, nu mai simte, are inima împietrită, deși cel care o iubește la nebuie e chiar lângă ea, prietenul ei devotat, pe care însă ea nu-l vede, este oarbă!

Sigur, sunt cazuri și cazuri. Cum ar fi ura împotiva celui care își părăsește iubita, fapt pe care poporul român l-a transformat într-un blestem (cules din satul Drăguș, Țara Făgărașului) din care Maria Tănase a făcut o capodoperă:

Cine iubește și lasă,

Dumnezeu să-i dea pedeapsă.

Sunt numeroase blesteme de iubire, dar care au efect de bumerang, cum ar fi shakespearianul „te blestem să mă iubești”. Sau mă gândesc la mama din Muriupol care a fost nevoită să pună mâna pe armă după ce ocupanții ruși i-au ucis copiii! Oare cu ce ură luptă ea împotriva acestor criminali? Aș vrea să o cunosc pe această mamă sau să aflu cât de împietrită este inima ei!

Dar dincolo de astfel de situații, iubirea este un mare dar, un miracol. Este cel mai minunat medicament pe care l-a inventat omul. Este exact ceea ce-i lipsește naturii, implicit naturii umane, care fără el se manifestă ca o fiară. Numai iubirea poate îmblânzi fiara din om. Numai iubirea îl apropie de Dumnezeu. Și cred că invenția supremă, Dumnezeu, nu este altceva decât Iubire.

Grid Modorcea