Totul pentru front, totul pentru victorie! Şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a dat asigurări marţi, în cursul unei vizite la Kiev, că Roma „nu are intenţia de a slăbi” sprijinul său pentru Ucraina, în pofida divergenţelor din cadrul coaliţiei la putere în Italia, notează AFP.
„Am dorit să vin la Kiev pentru a reitera sprijinul deplin al Italiei pentru Ucraina în faţa agresiunii ruse şi să reafirm că Italia nu are nicio intenţie de a slăbi acest sprijin”, a declarat Giorgia Meloni în cursul unei conferinţe de presă împreună cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Premierul italian a a vizitat în special Irpin şi Bucea, două oraşe în care au fost comise masacre în timpul ocupaţiei ruse în primăvara anului 2022, explicând că „să vezi cu ochii tăi este diferit” şi că va face „totul pentru a spune tuturor italienilor ce am văzut”.
Referindu-se la posibile livrări suplimentare de arme către Kiev, ea a subliniat că Roma este „concentrată pe sistemele de apărare antiaeriană”, promise deja în cooperare cu Franţa, dar că trimiterea de avioane este „o decizie de luat împreună cu partenerii internaţionali”.
La rândul său, Volodimir Zelenski a criticat dur recentele afirmaţii ale fostului premier Silvio Berlusconi, un prieten personal al lui Vladimir Putin care a lansat un atac în toată regula împotriva lui la jumătatea lui februarie.
„Casa lui Berlusconi bănuiesc că nu a fost niciodată bombardată zilnic. Şi, slavă Domnului, partenerul său rus nu a intrat în grădina lui cu un tanc, nu i-a distrus familia şi prietenii”, a spus el.
Luni seara, Meloni a vorbit la telefon şi cu preşedintele american Joe Biden, care tocmai se întorsese în Polonia după o vizită surpriză la Kiev.
„Cei doi lideri au discutat despre strânsa lor coordonare în curs în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina, inclusiv asistenţa în probleme de securitate, economice şi umanitare”, potrivit guvernului italian.
De la preluarea mandatului în octombrie, Giorgia Meloni, lidera partidului postfascist Fratelli d’Italia, a reiterat sprijinul ţării sale pentru Kiev.
În primul său discurs în parlament, ea a promis că „va continua să fie un partener de încredere al NATO în sprijinirea Ucrainei”, în linia politică a predecesorului ei Mario Draghi.
Fostul premier italian, un susţinător al lui Zelenski, a mers la Kiev în iunie împreună cu preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz şi şeful statului român Klaus Iohannis.
Giorgia Meloni trebuie să gestioneze prezenţa în coaliţia ei de parteneri proruşi, în special şeful Ligii, Matteo Salvini, şi liderul Forza Italia, Silvio Berlusconi.
Guvernul de la Roma s-a văzut nevoit să intervină şi să asigure Ucraina de întregul său sprijin după invazia rusă.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

