Distribuie articolul

Şaptezeci de preoţi şi credincioşi din Protopopiatul Câmpeni, precum și cadre militare de la Unitatea Militară-Câmpeni, au donat sânge.

Acţiunea de donare de sânge, organizată în sprijinul semenilor, a avut loc la Centrul de Transfuzii Sanguine Alba Iulia.

Acţiunea face parte din programul „Donează sânge, salvează vieți”, inițiat cu implicarea și binecuvântarea Arhiepiscopului Irineu al Alba Iuliei.

În județul Prahova, o parohie din Urlați, a organizat o altă acțiune de donare de sânge.

Acțiunea a fost dedicată unui vârstnic internat în spital și care are nevoie de sânge pentru o intervenție chirurgicală, a transmis Părintele Paroh Tănase Petroni de la Parohia „Sfinții Voievozi” – Urlați, comunitatea care a inițiat activitatea.

Au participat 72 de persoane, dintre care 30 au donat și tichetele de masă primite în urma donării de sânge. Acestea vor fi folosite pentru a ajuta vârstnicii singuri și copiii din familii monoparentale aflați în atenția comunității parohiale.

Mobilizarea a avut loc la inițiativa Parohiei „Sfinții Voievozi” – Urlați, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină din Ploiești.

În România, nevoia de sânge este foarte mare şi doar 2% din necesar este acoperit anual.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: