De Ziua Autorilor Europeni basmele românești au ajuns în școlile din Madrid, unde învață în jur de 2.000 de elevi români. Unii dintre ei, născuți în Spania, au aflat pentru prima dată de poveștile copilăriei noastre. Un reportaj realizat de corespondentul TVR în Spania, Oana Dobrescu.

La un an de la lansare, basmele lui Petre Ispirescu vor face înconjurul școlilor din Madrid unde aproximativ 20% dintre elevi sunt români.

Roxana Irimia, artist plastic și designer, a fost invitată să le vorbească elevilor despre ilustrațiile care însoțesc primul volum de basme tradus în limba spaniolă. În final, adolescenții au ascultat ”Fata babei și fata moșului”.

”Mă bucur că am putut să aud încă o dată povestea asta pe care mi-o spunea mamaia mea când eram mic și colegii mei, la fel, au putut să o asculte”, a spus Leo, elev la Institutul Maria Rodrigo Madrid.

”De Petre Ispirescu nu știam, dar știam de Ion Creangă, de ”Capra cu trei iezi” și este foarte interesantă povestea asta și mi-a plăcut mult”, a precizat Ștefan, elev la Institutul Maria Rodrigo Madrid.

”E un proiect de suflet, îmi aduce aminte de copilăria petrecută în satul bunicilor și mă bucur că pot să împărtășesc mai departe cu elevii, unii dintre ei chiar români, care învață aici în Spania”, a menționat Roxana Irimia, artistă stabilită în Spania.

Sute de școli din Spania s-au înscris la prima ediție a Zilei Autorilor, organizată de Centrul de Documentare al Comisiei Europene și Institutul Cultural din Madrid.

”Această inițiativă a Comisiei Europene vrea să încurajeze lectura. În toate statele membre vor fi 700 de școli și licee în care se vor citi diferiți autori europeni”, a explicat Maria Campo Perfecto, coordonator Europe Direct Spania.

NapocaNews