Distribuie articolul

Vreau să spun că niciodată nu m-am întâlnit față în față cu criticul literar Nicolae Manolescu, deci nu ne-am dat mâna vreodată sau salutat, până în ziua de azi, când ca proaspăt membru al Uniunii Scriitorilor am participat la alegerile pentru funcțiile de președinte și de membru în conducerea prestigioasei asociații de la filiala clujeană. Pe Manolescu l-am citit cu cartea ”Despre poezie” (foarte bună și utilă) și i-am lecturat antologia din anii `60 despre poeții interbelici, o culegere lirică de mare curaj în epocă, iar la istoria critică a literaturii române, deși e o contribuție comprehensivă, nu am fost de acord cu toate analizele literare, câteva atinse de personalizare. Dar azi, trebuie să recunosc, deși știu că poate îi supăr pe mulți, care și-au făcut din Nicolae Manolescu un laitmotiv criticist sau un ”sac de box” a unor frustrări personale, că am găsit interesant discursul susținut în fața a peste o sută de scriitori participanți la alegerile de la sediul filialei clujene. În dreapta lui Nicolae Manolescu era așezat impetuosul Varujan Vosganian, un strălucit poet și conviv (care știe să pună punctul pe i cu o glumă bună ca istoricul clujean Ovidiu Pecican), dar președintele Uniunii Scriitorilor a avut însă cel mai penetrant discurs privind soarta și mersul scriitorilor români de azi. La un moment dat, deși nu am făcut cunoștință niciodată, Manolescu m-a salutat cu o reverență din cap și mi-a zâmbit. Criticul literar a susținut un discurs programatic. Parafrazându-l într-o manieră subiectivă de percepție, pot spune că Manolescu nu a dat vina pe ”sistem”, pentru că ”sistemul” suntem noi, adică cel format din oameni. Criticul literar a subliniat importanța întineririi breslei scriitorilor prin acordarea de burse literare debutanților, organizarea de conscursuri literare pentru tineri și acordarea de mai multe premii pentru debutanți, eventual diversificate pe genuri literare. A subliniat faptul că în general nu se mai citesc azi cărți, dar vina nu o poartă neapărat scriitorii sau editurile, ci societatea consumeristă în general și sistemul de învățământ, care a scăzut calitativ. Sunt scriitori valoroși care nu sunt promovați de edituri pentru că acestea pun preț datorită interesului economic pe ce se vinde, nu neapărat pe valoarea autorului. Deci, Uniunea Scriitorilor se va implica mai mult în valorizarea scriitorilor pe piața de carte. De asemenea, o parte din vina că nu se citește o poartă și școala românească, care până la clasa a cincea reușește să capaciteze elevii din ciclul primar să mențină ritmul lecturii, și la numeroase întâlniri micuții școlari afirmă că citesc cărți și chiar scriu poezie sau compuneri de proză. Problema în școli privind lectura intervine din gimnaziu, unde profesorii nu mai pun preț pe lectură, iar tinerii se îndreaptă spre gadgeturi, rețele sociale sau televizor. Ministerul Educației și școlile ar trebui să fie mai aplecate spre antrenarea elevilor ca să citească. Pe de altă parte nu se promovează în manuale scriitori contemporani, în general mulți elevi cred, făcându-se o glumă din întâmplări reale de la întâlniri cu elevii, că ”scriitorii sunt morți” la propriu. Deci ar trebui ca în manuale să se introducă scriitori contemporani în viață și școlile să organizeze mai multe întâlniri dintre elevi și scriitori ca să se încurajeze lectura. Din păcate în programa școlară de la bacalaureat nu s-au inclus scriitori români în viață la examen, ceea ce este greșit. Elevii sunt îndepărtați de scriitori de către Ministerul Educației.

Cred că la acest discurs ar fi fost important să asiste directori de școli, funcționari din Ministerul Educației, dar și diriguitori din Ministerul Culturii sau directori din primării. Pe de altă parte, Nicolae Manolescu a reclamat și faptul că trăim într-o lume în care societatea și diriguitorii politici sau culturali nu mai pun accent pe valoare. S-a ajuns, conform lui Nicolae Manolescu să fie analizați sau publicați scriitori, nu pe valoarea operei literare, ci pe alte criterii ideologice extra-literare, considerate corect politic: sex, gen sau rasă. Nicolae Manolescu a subliniat că literatura sau opera literară trebuie abordată critic și promovată doar dacă are valoare sau nu, dacă este bună sau nu este bună, fără criterii artificiale incluse, de altă natură, pe lângă criteriile estetice. Discursul lui Nicolae Manolescu a fost echilibrat și a clarificat câteva probleme esențiale ale lumii scriitorilor de azi. Partea bună este că se va pune accent mai mult pe promovarea tinerilor în literatură și pe operele de valoare fără compromisuri ”corect politice” din afara criteriului estetic. A subliniat că scriitorii trebuie să fie mai uniți, nu dezbinați, ci solidari în general cu problemele breslei, pentru că nimeni, din afară, nu știe mai bine, de fapt ce doresc scriitorii. Solidaritatea trebuie să fie deci o caracteristică a scriitorilor români. Desigur am parafrazat ce a spus președintele Nicolae Manolescu și sincer m-a capacitat abordarea împotriva politicii ideologice de tip ”politicii corecte”. A mai spus ceva criticul literar: nu exista scriitori tineri sau bătrâni, ci buni sau răi din punct de vedere al valorii estetice. Discursul de la Cluj-Napoca a președintelui Nicolae Manolescu fost unul director și clarificator pentru mersul breslei scriitorilor români pe viitor. Valoarea estetică să primeze! L-am votat cu speranță că doar criteriul estetic va conta în analiza și promovarea operei literare, că premiile literare vor fi oferite pe criterii și ierarhii valorice și pentru promisiunea de întinerire a breslei scriitorilor.

Ionuț Țene