Teatrul Național din Cluj-Napoca organizează în data de 17 martie, ora 11:00, pe Bulevardul Eroilor (în zona Monumentului Memorandiștilor), vernisajul expoziției „Portrete ale Efemerului – cele mai frumoase fotografii de spectacol 2010-2023”, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei.

Cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului, 27 martie 2023, și a aniversării de 13 ani a îndrăgitului eveniment Ziua Porților Deschise, Teatrul Național din Cluj-Napoca vă invită să descoperiți o selecție captivantă de fotografii din spectacolele sale în cadrul expoziției „Portrete ale Efemerului – cele mai frumoase fotografii de spectacol 2010-2023”.

Expoziția se înscrie în demersul Teatrul Național din Cluj-Napoca de a aduce teatrul cât mai aproape de oameni, de a-și deschide porțile literal și metaforic, ieșind în întâmpinarea publicului clujean, stimulându-i curiozitatea, dorința de cunoaștere, și încurajându-l să participe la evenimentele dedicate artelor spectacolului.

Constând într-o suită de fotografii de teatru din spectacole îndrăgite, expoziția se adresează tuturor categoriilor de vârstă. De la mic la mare, clujenii sunt invitați să descopere instantanee memorabile din spectacolele Teatrului, din stagiuni trecute și din cea prezentă. Ne-am dorit ca expoziția să fie nu doar un prilej de revizitare a unor amintiri frumoase, ci și un îndemn la crearea de noi amintiri prețioase legate de teatru, prin (re)descoperirea producțiilor Teatrului Național din Cluj-Napoca.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 16 martie – 15 aprilie 2023.

Radu Ștefan