Birocrația europeană și-a scos sondaj din care rezultă că UE este mai unită și mai puternică decât acum un an. Încerc să nu râd și să găsesc un motiv pentru care s-ar fi întâmplat asta, în ciuda evidenței. Poate fi vorba, de exemplu, de “reușita” UE de a ticlui un dușman, în persoana căruia UE, Germania, Franța, Marea Britanie și Italia găsiseră, timp de 22 de ani, un partener de afaceri de nădejde. Oligarhii ruși, creații comune ale putinului și ale establishmentului european, nu numai că au umplut Londra de bani și cetățeni ruși deveniți britanici prin plata unei taxe “modice” de 800 de mii de lire de căciulă, dar au și umplut șantierele navale și porturile europene de yachturi ultra-scumpe (ca să dau doar un exemplu de opulență oligarhică din care europenii au făcut bani și job-uri). Stațiuni ca cea din Alpii francezi, Courchevel, sau orașe spaniole, ca Marbela, s-au ridicat din faliment cu bani rusești, făcuți din afaceri ruso-europene cu resurse energetice. Deci, inamicul rus este fostul amic rus.

Pe de altă parte, zic să așteptăm falimentele bancare europene de săptămâna asta. Vom vedea atunci care e percepția reală a europenilor asupra minunatei politici birocratice bruxelleze, care continuă finanțarea unui război fără de sfârșit și politica green shit, dând din nou drumul la imigrație. Vom vedea atunci cât de mult vor mai crede europenii că sunt uniți și puternici.

PS Personal aș vedea unitatea europenilor și forța uniunii națiunilor europene în lupta contra sărăciei și a foametei și pentru drepturi și libertăți individuale. Dar nu are nimeni timp și chef de asta. Încă se caută dușmani, pentru a inventa salvatori. Încă se inventează crize, pentru a justifica trecerea la totalitarism. Încă se lucrează la alimentarea idiosincraziei contra democrației, prin concentrarea pe drepturi marginale și ideologii de psihiatrie. Încă suntem suspecți că existăm în perechi, ca pe Arca lui Noe.

Avocat Gheorghe Piperea

(Sursa Facebook)