În ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Elisabeta, luni, 24 aprilie 2023, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea „Sfânta Cuvioasă Elisabeta” din municipiul Cluj-Napoca, cu ocazia hramului și a binecuvântării noii case monahale, titrează Radio Renașterea.
Cu acest prilej, de la ora 10:00, pe o scenă special amenajată în curtea mănăstirii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, în prezența oficialităților civile și militare și a numeroși credincioși clujeni.
Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj II – preotul Alexandru Constantin Ciui, protosinghelul Natanael Zanfirache – slujitor al Catedralei Mitropolitane, duhovnicul mănăstirii – ieromonahul Paisie Borza și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a afirmat că „Sfânta Cuvioasă Elisabeta, prin asceză, a omorât slăbiciunea trupească, și-a fortificat firea și a devenit puternică din punct de vedere duhovnicesc”.
Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
La finalul Liturghiei, ierarhul a oficiat slujba sfeștaniei la noua casă monahală, care cuprinde stăreția, trapeza, chiliile și alte încăperi administrative.
Cu acest prilej, pentru implicarea activă în viața Bisericii și în procesul de rectitorire al asezământului monahal, Mitropolitul Clujului a acordat stareței mănăstirii, stavrofora Maria Asaftei, Ordinul „Mihai Vodă”. Arhitectul Călin Chifăr a fost distins cu Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, iar arhitecta Doina Munteanu a primit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni. De asemenea, diplome de aleasă cinstire au primit și alți binefăcători.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

