Distribuie articolul

Se crede Patriarh? Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a lansat un atac dur pe pagina sa de Facebook la adresa unui „reprezentant oficial al Bisericii”. Bănescu nu a dat niciun nume, dar aluziile sunt transparent la adresa arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie, care a deranjat în mod evident conducerea bisericii în ultimele zile, prin declarațiile legate de posibilitatea mutării datei Paștelui, astfel încât să coincidă cu cel catolic, scrie digi24.ro.

De altfel, Teodosie este cunoscut pentru declarațiile sale controversate. Bănescu spune că „un reprezentant oficial al Bisericii, mai ales un sinodal care se pronunță public, vorbind despre lucruri înalte, sau cel puțin importante, ar trebui să se exprime corect gramatical și coerent lexical; – să fie un convingător și (neapărat) inteligibil teolog, bun cunoscător al doctrinei celorlalte confesiuni creștine și bine familiarizat măcar cu „religiile Cărții”, dacă celelalte i se par cumva irelevante; toate compun istoria spirituală a omenirii; – să fie cultivat în sfera relațiilor inter-bisericești, deci respectuos cu alteritatea confesională; nu compătimitor”. De asemenea, „să fie capabil să explice mesajul creștin evanghelic în termenii actuali ai limbajului accesibil ne-teologilor și tinerilor; Biserica e și a lor; să se simtă nestingherit printre intelectualii cu ascuțit spirit critic, înțelegându-le eventualele confuzii, iluzii sau justificate reproșuri”, a continuat Bănescu.

Afirmația vine după ce fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu a spus la Digi24 că în interiorul Bisericii Ortodoxe Române există o diviziune foarte profundă, iar patriarhul Daniel „este exasperat de toate pantalonadele lui ÎPS Teodosie”. „Nici Patriarhul nu poate să facă orice. El are evident o putere considerabilă, multă influență, dar el nu are majoritate în sinod, contrar a ceea ce poate cred unii. Iar cu Teodosie pur și simplu nu are ce să facă. A fost acea scrisoare care s-a scurs de la sinod, care a fost o punere la punct a ÎPS Teodosie, dar cam asta poate facă Patriarhul, nu mai mult de atât”, a mai spus Paleologu la emisiunea „În fața ta”. Bănescu a mai spus în postarea sa că un reprezentant al Bisericii trebuie „să știe să asculte; să știe să admire; să conștientizeze și să trateze cauzele reale ale anticlericalismului augmentat, probabil, chiar de el însuși; să se situeze în mod reflex la antipodul propagandistului religios; să fie conectat la cultura vremii, să cunoască relieful mentalității omului de azi, nu de ieri, nu din „epoca de aur””.

În plus, trebuie „să descifreze și demonteze ideologiile epocii în care trăiește; să ascundă cât mai puține schelete în dulap, să recunoască onest elefantul strecurat în cameră și caii troieni din discursul public ideologizat; să nu contrazică niciodată realitatea, să nu se certe cu evidența, evitând astfel ipostaza jenantă a antipaticului și recidivistului personaj Gică Contra”, a mai spus purtătorul de cuvânt al BOR.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: