Azi 15 mai 2023 se împlinesc 150 de ani de la moartea lui Alexandru Ioan Cuza domnitorului Unirii Principatelor Române de la 1859 – Mica UNIRE a românilor. Cuza a rămas rămas în istorie ca ”domnul Unirii” şi personalitatea cea mai importantă a începutului perioadei de modernizare a României.
Alexandru Ioan Cuza s-a născut la 20 martie 1820, la Bârlad fiind descendentul unei vechi familii de înalţi dregători, cu funcţii importante în administraţia centrală şi locală din Moldova. A murit la data de 15 mai 1873, la Heidelberg, în Germania.
Enciclopedia României îl prezintă drept un om politic, domn al Principatelor Unite, care deşi nu era o personalitate de prim rang pe scena politică şi avea contracandidaţi cu o bogată experienţă administrativă, a apărut în prim plan la momentul 1859 deoarece grupările politice din Principate au preferat să sprijine un semi-necunoscut decât să îşi voteze un adversar iredutabil.
Autoritățile locale, în semn de omagiu, au depus o jerbă de flori la bustul domnitorului Unirii din fața Prefecturii Cluj. Bustul este opera sculptorului Ilarion Voinea.
În dimineaţa de 24 ianuarie/5 februarie 1859, la propunerea Partidei Naţionale, dar şi sub presiunea populaţiei bucureştene, Adunarea Electivă întrunită la Bucureşti, fără a încălca formal Convenţia de la Paris (10/22 mai-7/19 august 1858), care prevedea pentru Principate doi domni, dar nu preciza că nu putea fi una şi aceeaşi persoană, l-a ales în unanimitate, pe Alexandru Ioan Cuza şi domn al Ţării Româneşti.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

