Bravo Rareș, cinste părinților tăi!

Aud că un copil de șapte ani a câștigat premiul 1 la emisiunea „Românii au talent”, recitând poezii și s-a inflamat lumea. N-o să intru acum în analiza motivațiilor pentru care un astfel de eveniment a fost „permis” la Pro TV. Și scriu „permis” , nu petrecut, în cunoștință de cauză.

Ceea ce m-a scos din sărite a fost atitudinea multora față de Rareș, copilul în cauză. Pe scurt, aș sintetiza-o așa: „domne, părinții ăia și-au chinuit copilul, obligându-l să recite poezii ca un robot, pe care nu le înțelege.Abuz!”.

Genul ăsta de atitudine sintetizează exact mediocritatea agresivă care s-a instalat în România și care a pus stăpânire, aproape complet, pe școală. Acum, după mintea multora, un copil nu mai trebuie stimulat să-și împlinească potențialul, să țintească excelența. Nu, pentru că asta ar presupune muncă, disciplină, perseverență. Nu, după mintea unora, unui copil trebuie să i se arunce în brațe un telefon, să fie îndopat cu hamburgeri, iar părinții să se minuneze de “ce deștept e!”, pentru că știe să umble cu degetul pe ecranul aparatului.

Lectură? Vă invit să citiți ce li se recomandă copiilor de clasele 1-4: cărțulii banale, cu multe imagini și litere mari, ca nu cumva să se streseze micuțul cu gânditul. Poezii? Cățeluș cu părul creț. Simplific acum, dar ați prins ideea.

În condițiile astea, faptul că Rareș a memorat și a recitat atât cât și cum a făcut-o, cu auto-controlul de care a dat dovadă, chiar e o performanță remarcabilă. Să spui că a reușit „doar” atât, în condițiile în care majoritatea colegilor de vârsta sa nu pot memora decât fotbaliști, este o dovadă de meschinărie. Și asta o scriu în calitate de tată al unor copii de vârsta lui Rareș.

Când eram eu copil, până și Google-ul era în engleză. Ca să-l folosești, trebuia să te forțezi să înveți engleză. Așa a învățat generația mea să comunice, lucru care ne a folosit mai târziu. Azi, să pui un copil de 10-14 ani să caute pe google în altă limbă decât română ar fi considerat un abuz de duamna Firea și Observatorul Național al Copilului. La fel, să-i dai copilului de citit, în plus, față de ce i se recomandă de la școală, aproape că te scoate la marginea societății.

Și totuși, mai sunt oameni care-o fac. Cinste lor! Avem nevoie de părinți care să cultive excelența, dorința de a fi cel mai bun și de a face cinste țării noastre.

Avem nevoie de copii inteligenți, avizi de cunoștințe, care sunt în stare să se controleze și da, să acumuleze! Fără memorare nu ai cum să înveți. Fără memorie nu există identitate, iar fără identitate devenim toți niște roboți preocupați să ne luăm porția de mâncare sintetică, oferită cu generozitate de guvern, în orașul de 15 minute.

Bravo Rareș, cinste părinților tăi!

Mihai Șomănescu