Distribuie articolul

Creșterea veniturilor din învățământul preuniversitar și universitar este susținută și de rectorul UBB, Daniel David, care arată că diferențierea salarială meritocratică poate fi analizată după asigurarea unui nivel decent de salarizare.

În privința poziției UBB față de greva din educație, Daniel David, rectorul UBB, notează că „sindicatele au rostul lor într-o democrație. Probabil că membrii de sindicat vor urma decizia sindicatului. Ceilalți colegi din UBB se pot proiecta individual, autonom, ghidați de valorile comune ale comunității noastre, așa cum am încurajat mereu în situații similare”, semnalează Daniel David prin intermediul unui mesaj public. 

Rectorul Universității Babeș-Bolyai arată că susține ideea salarizării corespunzătoare a profesorilor, aspect ce reprezintă o condiție însemnată pentru prestigiul educației în societate:

„Eu nu sunt membru de sindicat, dar susțin ideea sindicală de acum a creșterii salariale în preuniversitar și în universitar (aici, după mine, mai ales pentru gradele didactice/de cercetare mici, pentru personalul auxiliar și nedidactic/administrativ). Numai așa putem restaura statutul de prestigiu al educației în societate! Ca om care susține excelența și meritocrația în mediul academic, cred însă că trebuie discutat apoi și despre diferențieri salariale pe bază de merit/performanță, dar asta, sigur, după ce asigurăm un nivel comun decent de salarizare. 

Îmi doresc ca deciziile sindicatului și ale celorlalți colegi să țină cont și de interesele studenților, în final noi fiind aici pentru ei și putând câștiga în prestigiu doar împreună!

P.S. Reamintesc că la UBB am crescut recent salariile personalului nedidactic/administrativ din fonduri proprii, dar nu știu cât timp putem susține asta și este nevoie ca statul să-și asume  responsabilitatea pentru prestigiul educației, inclusiv prin nivelul de salarizare”, a notat rectorul UBB, Daniel David. 

NapocaNews