Distribuie articolul

Jurnalul intim al Reginei Maria a fost cumpărat de statul român. Ministerul Culturii a avut prioritate la cumpărare, pentru că jurnalul a fost clasat în patrimoniul cultural naţional la categoria „Tezaur”. Jurnalul a fost ţinut ascuns până acum, se presupune că în străinătate, dar datele despre cine l-a deţinut, conţinutul documentului şi preţul cu care l-a cumpărat statul român sunt deocamdată confidenţiale.

Jurnalul cu scoarţe verzi, din pânză, cu margini împletite din mătase aurită, este în perfectă stare de conservare. Dar mai mic decât celelalte jurnale ale Reginei Maria aflate la Arhivele Naţionale ale României.

CAMELIA CSIKI, jurnalist TVR: Jurnalul intim al Reginei Maria este un document unic şi se presupune că datează din anul 1910, din vremea în care Maria era principesă a României. A fost clasat ca tezaur, de aceea nu am voie să îl ating şi a ajuns de doar câteva ore la Muzeul Naţional de Istorie a României, unde va şi rămâne. După ce va fi studiat de cercetătorii muzeului va fi expus alături de coroana Reginei Maria.

Regina Maria a scris în jurnalul intim cu un stilou cu cerneală neagră.

CEZAR FLOREA, manager casă de licitaţii din Bucureşti: Jurnalul intim al Reginei Maria conţinea o poveste de dragoste, o poveste intimă. Istoricii aproximează că ar fi fost scris în perioada 1910-1920 şi că ar fi fost vorba de prinţul Barbu Ştirbei. (Aduce ceva în plus care poate modifica date istorice?) Cred că da, există o condiţie de confidenţialitate, dar poate Muzeul Naţional de Istorie o să-l publice sau o să facă public conţinutul.

Statul român a reuşit să cumpere acest obiect de tezaur dupa o săptămână de negocieri. Dar suma plătită de Ministerul Culturii rămâne confidenţială. Se știe doar prețul de pornire dat de casa de licitaţie: 50.000 de euro.

Lucian Romaşcanu. Ministrul Culturii: Este o surpriză pentru toată lumea şi faptul că am reuşim să-l aducem în patrimoniul statului, să fie la dispoziţia cercetătorilor şi a publicului, cred că este o mare victorie pentru Ministerul Culturii. A fost probabil salvat, şi asta se întâmpla în timpul vieţii Reginei Maria, obiecte care i-au aparţinut. Regina a vrut să le pună la adăpost de intruziunea Regelui Carol al II-lea şi probabil că prin legături de familie acestea au rămas în posesia descendenţilor.

650 de loturi dedicate regalităţii din care a făcut parte şi acest jurnal vor fi licitate Bucureşti, săptămâna viitoare.

NapocaNews