Am descoperit recent speța Dietrich & Häring împotriva Hessicher Rundfunk (cauzele conexate C-422/19 și C-43/19) în care CJUE s-a pronuțat, în data de 26 ianuarie 2021, într-o problemă crucială pentru libertatea economică și pentru exercițiul deplin al dreptului de proprietate pe care omul de rând încă mai crede că o are asupra averii proprii. Soluția, care este obligatorie în dreptul intern al României, potrivit art. 148 alin.2 din Constituție, pune capăt îndelungatei ambiguități în privința (obligativității) plăților prin conturi bancare sau prin alte mijloace de plată non-fizică, precum și discuției relative la introducerea și impunerea obligativității monedei digitale a băncii centrale (CBDC), care nu e nimic altceva decât o expresie înspăimântătoare a totalitarismului digital. Chiar dacă se referă la euro, soluția este aplicabilă, mutatis mutandis, și în privința celorlalte monede aflate în circulație în statele membre ale UE care nu fac parte din zona monetară euro, deci și României.

Din acest punct de vedere, aberantul proiect de lege a „incluziunii bancare”, din care rezultă obligativitatea plății de salarii prin conturi bancare sau prin intermediul cardului, precum și legarea românului de „glia” bancară, este totalmente neavenită și ar trebui retrasă de urgență din Parlament. Pe scurt, CJUE a consacrat obligația legală pan-europeană de a accepta la plată bancnote și monede metalice exprimate în euro. Plățile prin bănci sau „plățile” digitale NU pot fi făcute obligatorii nici măcar prin lege. Bancnotele emise de BCE și de băncile centrale naționale sunt singurele care au statut de mijloc legal de plată în cadrul Uniunii. A se observa că este vorba de bancnote, adică de bani fizici, iar nu de bani scripturali (monede de cont). Doar aceste însemne monetare pot fi considerate bani, în adevăratul sens al cuvântului. ((Notă intermediară: CBDC nu poate avea un asemenea statut (cu excepția cazului în care s-ar modifica art. 128 din TFUE și art. 16 din protocolul SEBC și BCE). CBDC nu poate fi bani)). La fel stau lucrurile cu cryptomonedele. Aceste invenții digitale nu pot avea decât statut de schimb de bunuri virtuale sau de dare în plată. Ca să poată avea efect liberatoriu în privința datoriilor, aceste bunuri virtuale trebuie să sufere o conversie valorică în bani, precum și o impozitare. De altfel, potrivit jurisprudenței CJUE, schimbul de cryptomonede este livrare reciprocă de bunuri, iar nu plată/încasare în bani.

Plata prin bancnote și monede metalice este mijlocul normal, natural de plată. Mijloacele alternative de plată sunt și be-naturale, și greu accesibile tuturor debitorilor. În plus, sunt și ineficiente din punct de vedere economic. Costurile implicate de plățile alternative nu doar că îngreunează sarcina debitorilor – ele pun un preț pe bani, adică obligă omul normal să plătească suplimentar pentru „onoarea” de a plăti prin bănci sau în mod digital. În fine, instituirea unui sistem alternativ de plată nu poate fi o metodă de înlăturare implicită sau de facto a bancnotelor și a monedelor ca mijloc legal (și primordial) de plată și de stingere a obligațiilor. […] UE dispune de o competență exclusivă în domeniul politicii monetare pentru statele membre a căror monedă este euro. Această competență absolută exclude orice competență a statelor membre în materie (art. 2 alin.2 TFUE). Pierderea competenței monetare a statelor membre în acest domeniu este directă, iar nu intermediată de principiul subsidiarității, care guvernează domeniul competențelor partajate (cum ar fi, de exemplu, protecția consumatorilor și concurența).

Așadar, dacă România va trece la moneda euro, abandonând leul, BNR/MF sau orice altă autoritate în domeniu vor fi pierdut această competență. Statele membre de dimensiunea și forța Germaniei, a Franței, a Italiei sau a Olandei ar putea primi abilitarea de a pune în aplicare actele UE din această materie, dar nu și România. Iată un motiv puternic pentru ca leul să fie păstrat pe termen indefinit ca monedă cu putere de mijloc legal de plată și stingere a datoriei pe teritoriul României. Ține și de suveranitate, dar și de sănătatea economică. În zona euro, orice criză a unui stat membru, dacă este suficient de mare, poate avea un impact devastator asupra economiei și a populației țărilor mici. […]

Proiectul de lege aflat acum în Parlament merge dincolo de obligația de plată a salariului exclusiv pe card/în cont bancar, obligație care, așa cum rezultă din cele de mai sus, nu poate fi impusă, întrucât încalcă TFUE. Acest proiect intenționează să impună așa-numita „identitate bancară”, care va lega contul bancar de CNP… Or, după ce că ni s-a impus o identitate sanitară (bazată pe nazipass – ul sanitar menit a introduce apartheidul sanitar în Europa), după ce că se insistă pentru a ni se impune o identitate digitală și o identitate fiscală, acum se vrea a ni se impune și o identitate bancară… Toate aceste „identități” vin la pachet cu stigmatul de suspect și cu „cazierul” format din puncte de rating negativ pentru orice abatere de la regulile sau cutumele totalitare. Societatea devine un panopticum în care omul normal nu mai are unde să se retragă sau să evadeze, căci controlul și supravegherea overlorzilor sistemului devin ubicue și inevitabile.

Totul se petrece prin fiecare cedare minoră, fiecare concesie pe care o facem, fiecare act de supunere, pe motiv că viața ne devine un pic mai ușoară, comanda digitală un pic mai comodă și mai „ieftină”, colivia în care suntem închiși mai sigură (căci nu mai putem fi „contaminați” de medievalii care nu vor să stea tupilați în cușca), iar viața mai liberă de influența toxică, radioactivă, a celor care nu gândesc oficial și științific, ci deviază de la linia sfântă a politicii și ideologiei de partid și de stat. Acesta nu este un progres, ci un regres major, către feudalism. Sau, cum se mai zice pe twitter, este un progres. A te opune acestui aspect malefic al digitalizării și al „bancarizării” este un act de igienă mintală și un exercițiu obligatoriu de libertate.

Avocat Gheorghe Piperea – Națiunea