Un bărbat, dintr-o comună clujeană, a fost oprit de polițiști în repetate rânduri de-a lungul ultimelor luni și sancționat contravențional pentru că nu deținea documentele necesare pentru materialul lemnos pe care îi transporta. Austriecii au liber la lemnul românesc.
Polițiștii din Huedin au identificat în trafic, în data de 19 iunie 2023, în jurul orei 23:45, o autoutilitară, în comuna Mărgău, ce transporta lemne, condusă de un bărbat de 39 de ani, din comuna Negreni, județul Cluj.
“În cadrul verificărilor s-a stabilit că autoutilitara era încărcată cu o cantitate de 6,40 mc cherestea, din specia rășinoase, pentru care bărbatul nu a putut prezenta documentele justificative de însoțire, conform prevederilor legale. Astfel, în temeiul Legii 171/2010, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 4.000 de lei, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodia reprezentanților Ocolului Silvic Huedin”, a transmis IPJ Cluj.
De asemenea, același bărbat a fost depistat de polițiștii din Huedin de mai multe ori, în perioada mai-iunie și sancționat cu amenzi în valoare de 12.000 de lei, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Huedin
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

