Distribuie articolul

Militanții Asociației Comunitatea Identitară România au desfășurat o acțiune filantropică la Așezământul Social Sfântul Onufrie de la Mănăstirea Florești, din satul Tăuți, unde sunt găzduiți zeci de copii români orfani sau despărțiți de familie. Naționaliștii au făcut cumpărături în valoare de peste 3.000 de lei pentru așezământ, ajutorul nostru a constat în: dulciuri, fructe, alimente de bază și produse de igienă.

„Rămânem fideli promovării spiritului filantropic în comunitatea locală și națională, de la fondarea organizației și până în prezent făcând o tradiție din desfășurarea acțiunilor caritabile.

Așezământul Social Sfântul Onufrie, aflat în imediata apropiere a Mănăstirii cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, a fost înființat în anul 2013, ideea a aparținut lui Bartolomeu Anania, fostul mitropolit al Clujului. Dispune de 4 case de tip familial pentru copii aflați în dificultate, este destinat ocrotirii, îngrijirii și asigurării unei dezvoltări armonioase a copiilor separați, temporar sau definitiv de familia lor. Aceștia beneficiază de cazare, hrană, igienizare, educație, sprijin în efectuarea temelor, servicii de consiliere socială în familie și ajutor material. Pe lângă acestea, centrul oferă și ajutor mai multor familii nevoiașe.

Mulțumim tuturor camarazilor, simpatizanților și prietenilor noștri care ne-au susținut cu donații pentru a putea acorda acest ajutor celor aflați în dificultate. Contribuția lor a însemnat mult, mai ales în aceste vremuri grele, de criză economică. Vom continua și în viitor să organizăm noi acțiuni de sprijin a fraților noștri aflați în situații mai puțin favorabile” se transmite într-un comunicat de presă din partea Comunității Identitare.

NapocaNews.

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: