Distribuie articolul

Inițial, când am citit în presa online, invitația la lansarea cărții ”Introducere în poezie” a poetului Ion Mureșan am crezut că este vorba de un studiu teoretic dedicat lirismului. Așa că am rămas plăcut surprins când la lansare s-au clarificat lucrurile, fiind vorba nu despre o uvertură critică, ci despre un nou volum de versuri al poetului Ion Mureșan, o voce lirică distinctă, icomprehensibilă și originală. Este un act de curaj și de asumare a plenitudinii maturității lirice, ca să scoți la lumină un volum de versuri cu un astfel de titlu. Poetul născut în comuna clujeană Vultureni, Ion Mureșan, a publicat puține volume de versuri. Lovitura a dat-o cu placheta ”Cartea de iarnă”, care a apărut la prestigioasa editură Cartea Românească în 1981 și a fost excesiv reflectată și promovată de critica literară a vremii. Până după revoluție, Ion Mureșan era reperat de cititorii și critica literară ca autorul unui singur volum de versuri, care i-a adus succesul și notorietatea literară. Apoi a revenit cu alte producții lirice, la fel de incitante și cuprinzătoare, cu un limbaj originar de tip post-modern: ”Poemul care nu poate fi înțeles” și ”Alcool”, volume care s-au bucurat de o excelentă primire, dar nu s-au mai reflectat în critica plenară a volumului de debut. Cu ”Introducere în poezie”, poetul Ion Mureșan se ”clasicizează”, poate și datorită vârstei (biologice), dar și a unei înțelepciuni lirice firești odată cu trecere anilor și prin experiențele sinusoidale ale vieții. Cartea a văzut lumina tiparului în condiții excelente la Editrua ”Charmides” din Bistrița (2023) și se bucură cu 8 gravuri din lemn, realizate cu măiestrie de Mircia Dumitrescu, reprezentând deja poetul devenit celebru cu perenul său clop de paie pe cap. Asistăm parcă la o reîntoarcere într-un tempo arhetipal, ”cu căciulile pe frunte”, o ananamneză literară a demnității localnicilor în fața preajmei instituționale și agresive. Din grafică, dar și din vers poetul revine spre izvoarele unei ancestralități geografice rurale și culturale, la un poporanism de tip nou, într-un limbaj stilistic înnoit, dar prin care respiră cu toți porii originea sănătoasă a poetului plămădit spiritual de clasicul ”orizont și stil” blagian. Poetul transcede postmodernul ușor obosit de excesul estetic optzecist și revine la o reflexivitate neo-modernă, melancolică și nostalgică. Poemele sunt adevărate povești lirice impregnate de un lirism confesiv și interiorizat despre un spațiu agregat pe o experiență imediată arhetipală. Poeziile sunt pictograme, în care se reflectă eul poetic al autorului cu o sinceritate a tristeții asumate dintr-un univers descompus și, în același timp, reconstruibil de percepția subiectivității. La poet lipsa de sens a preajmei poate fi o evadare salvaționistă din realitatea imediată. Poetul își compune constructivist poemele, cu imagini cubiste ce propun o nouă radiografie a ființei. În consecință volumul este o uvertură poetică în universul liric, singurul pe care îl trăiește și îl recunoaște autorul. Stilul este curajos exprimat și personalizat. ”Eu, când scriu o poezie,/ nu mai sunt un om slab și de nimic./Când scriu poezie nu mai sunt un om neajutorat./Numai ce simt cum se așează sub mine/un cărucior cu rotile…” (Eu când scriu o peozie). Poetului îi place să șocheze, dar nu mai este acel melanj țipător al mesajului, ci unul atât de tehnic și frumos prelucrat, că pare o reflexie a firescului. ”Am avut o nevastă care m-a părăsit din cauză că scriu poezii./„Am terminat de scris un poem”, zic./ Dă farfuriile de pe masa din bucătărie la o parte,/ își așează capul în palme și zice: „Te rog să mi-l citești!” Îl citesc. „E foarte frumos!” zice. „Vrei să-mi dai manuscrisul ca să-l citesc eu cu vocea mea interioară?” Îl citește și din loc în loc se oprește și exclamă:/ „E foarte frumos! E un poem foarte bun!”. (Introducere în poezie).

Ca și Salvador Dali, poetul clujean recuperează spațiul interior într-o expresie de extrateritorialitate. ”Introducere în poezie” este despre cum vede și percepe lumea poetul Ion Mureșan. Poetul este martorul mediului, care trece și trasfigurează sufletul universal, dar poetul stă însă pe loc și privește și analizează atent acest tablou al lumii în mișcare care-l asumă și se prelucrează reciproc. Spațiul arhietipal al lui Ion Mureșan este o universalitate frugiferă care îl adapă și-l inspiră pe poet. ”În toate am deschis ușa compartimetnului părăsit și/de fiecare dată am găsit-o stând lângă fereastră și/privind/norișori ce desenau o turmă de oi pe cer./de la Apahida la Cluj-Napoca mi-am schițat în cap/un mic discurs…” (Poem despre sufletul meu pereche sau despre cumplitul măcel la care am fost martor în trenul personal Cluj-Napoca-Bistrița). La Ion Mureșan poezia curge epic, ca un poem în proză ce vrea să spună mult mai multe prin metode stilistice ce țin de genul liric. Aceste adevărate povești lirice sunt un mare și consistent jurnal liric în care epicul este doar pretextul de a explica lirismul trăirilor intime. Ion Mureșan în recentul volum de versuri se scaldă în puseuri retro-nostalgice, aproape trăiriste, despre un provincialism al existenței, care prin semantica reflexiei, devine general valabilă, în același timp. Tot mai mult, Ion Mureșan se reîntoarce la ”gândirism”, refuzând peiasjul literar înghețat și de neînțeles al post-modernismului poetic românesc eșuat după epopeea ”Levantului”. Poezia lui Ion Mureșan devine tot mai mult o reverie a esteticului revărsat în reflecții, ce țin mai mult de tradiția unei nostalgii recuperatorii esențiale. Rădăcinile redevin ancore lirice la Ion Mureșan. Paradoxal, poezia lui Ion Mureșan, parcă este decupată din opera poetului american Eduard Hirsch, izvorâtă din opoziția dintre cotidian și irațional. Poezia lui Ion Mureșan este un dialog în oglindă între eu și preajmă, între sensibil și rațional. Stilul asumat de poet este un balans între narațiune și lirism, între emoție și sintaxă. Ion Mureșan creează o poezie structuralistă, construită pe pilonii lirici ai unei gramatici personalizante, ce vorbește propria limbă: cea a poeziei, chiar dacă câteodată folosește în loc de versuri adevărate fraze beletristice. De remarcat în volum sunt poeziile scurte, adevărate expresii lirice filigranate, care ne vorbesc despre lipsa de sens a poetului sau a lumii într-o preajmă decrepită și descompusă. Motivul pentru care cu adevărat poeții compun lirică este pentru a se uni noician întru ființă. ”Dar el este foarte beat./El trece clătinându-se prin pădure./Are într-o mână o butelie de vin roșu/cu care lovește în dreapta și în stânga/în trunchiurile copacilor. El încearcă să audă/minunatul sunet al lipsei de sens/a vieții sale. (Om beat în pădure). Poetul Ion Mureșan vorbește original în cuvinte. Acestea sunt vii sau contondente. ”Dimineață!Dimineață!/Doamne, ce cuvânt urât!/Abia ce-l rostesc și simt că am ațe și iarbă/între dinți.” (Dimineața).

Poetul Ion Mureșan este la vârsta talentului ajuns la plenitudine, dar și a deplinei maturități lirice recunoscute și recognoscibile, atât de cititori, dar și de critica literară. În epoca post-Blaga putem afirma fără să greșim, că originalitatea construcției emoției în forme stilistice uimitoare și surprinzătoare, ca un cub rubik, este un dar al poetului. Ion Mureșan ne oferă noul ”cub”, pentru ca să ne jucăm cu fațele inedite în vederea atingerii perfecțiunii, bineînțeles, în maniera definirii stănesciene a acesteia din ”lecția despre cub”. Ion Mureșan trăiește poezia într-un ireal inițiatic. Ion Mureșan este un poet care se distinge prin stilul original, într-o expresie ecletică nedefinibilă, cu piloni robuști înfipți adânc în liric și epic, care reactualizează un expresiv limbaj sinergic și pictografic în maniera lui I. Voronca. Poetul Ion Mureșan este un nume din panoplia poeziei contemporane din Ardeal, alături de Horia Bădescu, Marcel Mureșanu și Ion Cristofor. Poetul prin ”Introducere în poezie” oferă și un catheism liric generațiilor mai tinere pe care le-a cultivat cu sinceritate de-a lungul anilor. Eu am fost încă din adolescență unul dintre ucenicii (ne)recunoscuți ai maestrului.

Ionuț Țene