Distribuie articolul

Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege – AICI prin care orice act sexual cu o persoană sub 16 ani este considerat viol.

Un  proiect de lege asumat de PSD și susținut și de celelalte formațiuni politice parlamentare… inclusiv USR, dar nu între partidul condus de Cătălin Drulă. 4 deputați au decis că e momentul să se Abțină, ceea ce practic înseamnă Împotriva proiectului de lege.

Este vorba de deputații Silviu Deheleanu, Ion Stelian, Claudiu Năsui și Cristina Prună.

content-image

captura document Vot Camera Deputaților

Legea este destinată protecției minorilor. Se dorește combaterea mult mai dur a violul și agresiunile sexuale asupra minorilor dar și infracțiunilor conexe: – închisoare de la 7 la 12 ani raport sexual ori agresiunile sexuale comise de un adult major asupra minor sub 16 ani, indiferent dacă respectivul minor a consimțit sau nu

Se prezumă astfel că sub 16 ani minorul nu are deplină capacitate de consimțământ.

Prin urmare nici un agresor sexual al unui minor nu mai poate scăpa de răspundere așa cum în practică s-a întâmplat în dese rânduri până acum când o seamă de instanțe de judecată s-au dovedit destul de îngăduitoare cu agresorii sexuali.

Dar nu e totul – Limitele pedepsei se majorează în funcție de circumstanțele agravante.

Ca excepție, în situația în care diferența de vârsta între făptuitor și victimă este mai mică de 5 ani, raporturile sexuale nu constituie infracțiune.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: