Pompierii au fost alertați în această după-amiază privind un accident rutier produs la ieșirea din municipiul Cluj-Napoca spre localitatea Feleacu.
La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ, unde au găsit un autoturism avariat și ocupanții ieșiți din acesta. Potrivit ISU Cluj, o persoană a fost consultată de către echipajul SAJ fără a fi transportată la spital.
În timp ce interveneau la accidentul din Feleacu, pompierii au fost chemați lângă Vâlcele, tot pentru o mașină răsturnată.
„În timpul intervenției forțele au fost anunțate de participanții la trafic că mai există un accident rutier în apropiere de localitatea Vâlcele, unde au considerat că sunt persoane care necesită ajutor”.
Pompierii s-au deplasat la locul indicat unde au găsit un autoturism răsturnat pe plafon și ocupanții ieșiți din acesta. Aceștia au refuzat consultul medical.
Răsturnările s-au ținut lanț, la Cluj, viineri după-amiază. Pompierii au intervenit și în Dumbrava, unde o basculantă a ieșit în afara părții carosabile, unde s-a răsturnat (vezi AICI).
NapocaNews