Distribuie articolul

Tinerii ortodocși români preocupați de limba greacă veche. Școala de limbă elină de la Mănăstirea Oașa adună anual zeci de tineri care doresc să cunoască sau să aprofundeze tainele limbii greacă veche.

Tabăra se adresează începătorilor, dar și celor care au cunoștințe medii sau avansate. Pot participa tineri cu vârsta minimă de 14 ani.

„Se spune că frumusețea unei limbi nu poate fi înțeleasă decât prin cultura celor care o vorbesc, iar limba elină ne apropie de cele mai profunde scrieri ale Sfinților Părinți, deci ale Bisericii. Iar prin această apropiere inițiatică, ne unește cu înțelesurile milenare ale unei tăceri elocvente, fiind, prin aceasta, mai vie ca oricând, cu atât mai mult cu cât este studiată într-un izvor al culturii: Mănăstirea Oașa”, transmit organizatorii pe pagina de pagina de Facebook.

Perioada în care se va desfășura tabăra este cuprinsă între 9 și 16 iulie.

Persoanele care doresc să se înscrie trebuie să achite taxa de participare de 20 de lei și să completeze un formular.

NapocaNews, Foto credit: Facebook / Mănăstirea Oașa

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: