Distribuie articolul

Volumul Chipuri ale sfințeniei, recent apărut la Editura Predania, conține biografiile a 12 sfinți, însoțite de cuvintele lor insuflate de Duhul Sfânt.

Majoritatea acestor purtători de Dumnezeu au crescut în Grecia: tărâm nu doar mitic, ci și palpabil, unde cerul senin, nemărginit îmbrățișează pământul cu miros de trandafiri, unde Athon-ul se oglindește în undele scrlipitoare ale Mării Egee. I-aș fi zis cărții „Din Elada cerească”, dacă Elada nu ar fi rămas, în mentalul colectiv, tărâmul zeilor, rămas pustiu în fața Crucii izbăvitoare a Domnului nostru Iisus Hristos.  

Prin intermediul acestei cărți, cititorul se va întâlni cu Sfântul Porfirie Kavsokalivitul, întruchipare a dragostei nețărmurite, cu Efrem Katunakiotul, ucenicul desăvârșit al memorabilului stareț Gheron Iosif, cu maica Macrina, din aceeași familie duhovnicească a Sfântului Iosif Isihastul, cu Sfântul Nicolae Planas, povățuitorul familiilor creștine, cu Gheronda Antim Aghiananitul, a cărui inimă ardea, cu foc nestins, de dragostea dumnezeiască, cu Noul Mucenic Filumen, ce s-a adus pe sine jertfă a dragostei pentru Hristos. Îi va regăsi aici pe maica Gavrilia, misionara iubirii, pe starețul Simon Arvanitis, iubitorul de semeni, pe părintele Nectarie Vitalis, „copilul” Sfântului Nectarie din Eghina, pe Fotis Lavriotul, cel ce a lepădat înțelepciunea acestei luni, îmbrățișând nebunia întru Hristos, pe smeritul și harismaticul Sfânt Iacov Tsalikis, pe sfântul bucuriei negrăite, Evmenie Saridakis.

Prin toate biografiile zugrăvite aici trece ca o rază caldă Rugăciunea Preadulcelui Nume al Domnului nostru Iisus Hristos. Toți sfinții și cuvioșii portretizați în acest volum sunt vlăstare ale isihasmului. Toți ne pot călăuzi pe drumul mântuirii noastre, de la primul pas, al curățirii de patimi, la luminarea minții și a inimii, pregătindu-ne pentru întâlnirea cu Domnul, în Lumina Sa negrăită și nezidită.

Ciprian Voicilă

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: