Distribuie articolul

26 august 2023

In fiecare an în preajma zilei Limbii Române, în ultima sâmbătă din luna august editura Globart Universum împreună cu revista Poezii pentru sufletul meu, realizează un minunat eveniment dedicat culturii, literaturii , artelor și nu în ultimul rând excelentei românești din mai toate domeniile, sărbătorind în acest mod aniversarea revistei ”Poezii pentru sufletul meu ” înființată la 30 octombrie 2018.

An de an acest eveniment a crescut în amploare devenind un eveniment mult iubit de românii canadieni dar și de românii din toată lumea.

Gala din acest an va avea loc la binecunoscutul DOMENIU ROMAN, coltul nostru de rai românesc,cum ne place să-i spunem, tot afară, în gradina elegant luminată cu mii de beculete, în 26 august 2023

In cadrul evenimentului va fi și un program artistic, vor urca pe scenă îndrăgiți interpreți și instrumentiști români. Editura Globart Universum va lansa antologia ÎMPREUNĂ în 3 volume, coordonator Johnny Ciatlos Deak .

Ca și la celelalte ediții, EVENIMENTUL GALA ARTELOR ediția a 4-a/2023 se va desfășura atât local, aici la Montreal, cât și virtual, în întreaga lume.

GALA ARTELOR -la nivel local:

eveniment-spectacol (cu participare fizica) lansare de antologii ale editurii organizatoare (editura GLOBART UNIVERSUM)

Gala laureaților care se desfășoară pe 6 secțiuni scoțând în evidenta toți romanii talentați, care ne fac cinste și cu care ne mândrim se acorda DIPLOME DE EXCELENTA TIPĂRITE

GALA ARTELOR – în întreaga lume se desfășoară virtual

Concursul cu numele ”Gala artelor la ceas aniversar ” pe doua secțiuni: ARTA ÎN IMAGINI și CREAȚII LITERARE ( se acorda Diplome -Premii cu titlu de merit)
Gala laureaților care se desfășoară virtual se acorda DIPLOME virtuale: de Excelenta pentru colaboratorii revistei , pentru participare la antologii, de Onoare pentru membrii clubului Gold, diploma Stejarul de aur și diploma Penita de aur pentru contributii de excepție aduse literaturii si culturii romanesti.

GALA ARTELOR EDITIA A 4-A.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: