Distribuie articolul

Doi bărbați din Cluj au fost prinși în flagrant în timp ce transportau cu mașina peste 4 kilograme de droguri periculoase în scopul comercializării.

Cei doi tineri, de 30 de ani, au fost prinși în flagrant delict în timp ce ar fi transportat un colet ce conținea peste 4 kilograme de 3-CMC (droguri de mare risc).

De asemenea, asupra acestora polițiștii au descoperit și confiscat sume de bani în lei și în euro, mai multe telefoane mobile și o cantitate de bijuterii.

“La data de 18 iulie 2023, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a celor 2 persoane bănuite. Ulterior, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, care a dispus măsura arestării preventive a unei persoane bănuite, pentru 30 de zile, iar față de cea de-a doua persoană a fost luată măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile”, a transmis IPJ Cluj.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic al Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, Poliției  Municipiului  Dej – Biroul Rutier, Biroul de Ordine Publică și Secției 5 Poliție Rurală Dej. 

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: