Distribuie articolul

Funcția lui Eduard Hellvig va fi ocupată interimar de prim-adjunctul SRI, generalul Răzvan Ionescu, cu o experiență de peste două decenii în munca operativă a Serviciului. Înainte de a fi prim-adjunct al șefului SRI, acesta a condus o unitate centrală pentru combaterea amenințărilor transfrontaliere.

În vârstă de 47 de ani, Răzvan Ionescu este absolvent al Facultății de Fizică din cadrul Universității București. Acesta a urmat cursurile postuniversitare cu specializarea Geopolitică și Geostrategie din cadrul Academiei de Studii Economice, a absolvit masterul NATO Senior Executive din cadrul SNSPA și a absolvit cursurile seminarului Combaterea Armelor de Distrugere în Masă și Terorismului din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate George C. Marshall din Germania.

Potrivit SRI, generalul Răzvan Ionescu a ocupat mai multe funcţii, atât în cadrul unităţilor centrale, cât şi teritoriale, „unde a avut succese operaţionale de anvergură”, în parteneriat cu servicii de intelligence din spaţiul euroatlantic, pe problematici privind criminalitatea organizată transfrontalieră, respectarea regimurilor internaţionale privind proliferarea sistemelor de armament, fluxuri financiare internaţionale, migraţie şi terorism. Acesta a fost încadrat în Serviciu cu gradul de locotenent, absolvind cursurile de inițiere ca șef de promoție și a fost avansat la gradul de general-maior la 1 decembrie 2017. Înainte de a fi numit în funcția de prim-adjunct al Directorului SRI, a condus o unitate centrală cu activitate în combaterea amenințărilor transfrontaliere, colaborând excelent cu partenerii instituționali ai SRI, atât interni, cât și externi.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: