Distribuie articolul

Educație ortodoxă. Județul Cluj este pe locul al doilea în ţară în ceea ce priveşte rata de promovabilitate la Bacalaureat, cu 87,20%. 12 licee din Cluj au avut promovabilitate 100%. Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” Cluj-Napoca este pe locul patru la nivel de județ, cel mai bun rezultat de aici fiind al unui elev care a obținut media 9.93. Topul este deschis de Colegiul Național „Emil Racoviță” Cluj-Napoca, pe locul I, Colegiul Național „George Coșbuc” Cluj-Napoca, pe locul II și Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Cluj-Napoca pe locul III, titrează Radio Renașterea.

În această sesiune a examenului național de Bacalaureat au promovat 3.483 de candidați, dintr-un total de 4.199 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 3.364 de candidați provin din promoția curentă, iar 119 candidați sunt din promoțiile anterioare.

Pe discipline de examen, situația candidaților care au obținut note de 10 la probele scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat 2023, la nivelul județului Cluj, este următoarea: 23 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română, 19 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă, 227 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică/ Istorie), 155 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.

Niciun elev nu a obținut media 10. Cea mai mare medie înregistrată fiind 9.96.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 7 iulie 2023.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: