Distribuie articolul

Duminică, 2 iulie 2023, în ziua de prăznuire a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, Mănăstirea „Sfânta Treime” de la Feleacu și-a sărbătorit ctitorul și, totodată, al doilea hram, scrie Radio Renașterea.

Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajulu, Sfânta Liturghie a fost oficiată aici de un sobor de preoți în frunte cu Preacuviosul Părinte Arhim. Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.

Sfântul Ștefan cel Mare, cinstit la ctitoria sa de la Feleacu

Slujba a fost oficiată în biserica nouă a mănăstirii, începând cu ora 10, iar răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei.

In cuvântul se învățătură, părintele exarh Dumitru Cobzaru a subliniat câteva dintre argumentele canonizării Voievodului Ștefan cel Mare, mai ales aportul acestuia în păstrarea credinței ortodoxe în această zonă a Europei.

La final, starețul mănăstirii, Arhim. Alexandru Ghenț a mulțumit soborului și credincioșilor prezenți.

Reînființarea Mănăstirii de la Feleacu s-a hotărât în anul 1991, prin dorința enoriașilor din localitate și la cererea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în vremea păstoririi vrednicului de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu. Mănăstirea are și statut de parohie pentru credincioșii din Feleacu.

Complexul monahal cuprinde, pe lângă cele două biserici, cu hramurile „Sfânta Cuvioasă Parascheva” și „Sfânta Troiță”, un paraclis închinat „Sfântului Voievod Ștefan cel Mare al Moldovei”, un corp de chilii, stăreția și casa parohială din localitate, precum și o casă muzeu și o bibliotecă cu aproximativ 3.000 de volume.

Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” este o ctitorie a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, construită în jurul anului 1488, în timpul păstoririi Arhiepiscopului Daniil.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: