Interviu cu lector univ dr. Simona-Teodora Roșca Neacșu, membru în Comisia Națională de Cultură a AUR, fost candidat la funcția de primar al municipului Cluj-Napoca.
- Discuția noastră are loc în data de 23 august 2023, în contextul în care în luna august au fost mai multe proteste din partea angajaților din instituții de cultură, referitor la un proiect de ordonanță de urgență din 02.08.2023 care, dacă s-ar pune în practică, ar duce la desființarea a peste 60% dintre instituțiile culturale.
Contextul zilei de azi este potrivit pentru a vorbi despre cultură și identitate, indiferent de situația geopolitică a lumii. Concret, în perioada comunistă, părinții și bunicii noștri sărbătoreau pe 23 august Ziua Națională a României; 23 august 1944 fiind ziua în care România – al cărui rege era Mihai I – iese dintr-o alianță dezavantajoasă cu puterile Axei (se alătură Aliaților) și acest fapt scurtează durata războiului cu aproximativ 6 luni.
Din 2008, la inițiativa Parlamentului European, pe 23 august este Ziua Europeană a comemorării victimelor stalinismului și nazismului. Așadar, acestă zi deschide o fereastră spre ororile celui de Al Doilea Război Mondial. Și pe ce anume doresc să pun accentual din acestă panoramă?
În plin război, fiind alocate 0 lire sterline pentru cultură, premierul britanic Winston Churchill are o replică memorabilă: „Și atunci pentru ce luptăm?!”
Așadar, pornind de la aceste cuvinte ar trebui să reținem faptul că, fie și în război, cultura are o valoare primordială.
Tot 23 august, dar 1939, este și ziua în care România, prin pactul Ribbentrop-Molotov, care a avut și un protocol adițional secret, a intrat în sfera de influență a URSS.
Ex abrupto, precedentul din 1939 ne pune față în față cu acte legislative cărora nu le putem înțelege semnificația și nici dacă sunt redactate, cu adevărat, la București.
- Această afirmație poate fi riscantă. Pe ce ne bazăm?
În momentul în care Guvernul nu reușește să ducă o politică în interesul României, în momentul în care profitul real al multinaționalelor nu este impozitat corect, dar sunt distruse micile afaceri locale și este sacrificată cultura, adică identitatea, atunci pentru cine lucrează acest guvern?
- Este bine să vorbim doar pe documente. Iar discuția noastră a pornit de la proiectul ordonanței de urgență din 02.08.2023, privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, descentralizarea serviciilor publice, disciplină economico-financiară, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Așa mi se pare cel mai corect. Aduc, deci, în discuție, un MEMORIU RNMR (Rețeaua Națională a Muzeelor din România), din 11.08.2023. Pun linkul pentru consultare aici: http://www.muzee.org/sitev2/2023/08/11/memoriu-rnmr/
Exemplific din acest memoriu, în mod special, faptul că, dacă într-adevăr această OUG ar fi pusă în practică, cel puțin trei instituții de cultură din județul Cluj ar fi desființate, deoarece nu au 50 de angajați: Teatrul Aureliu Manea din Turda (45), Muzeul de Artă din Cluj Napoca (45) și Muzeul Memorial Octavian Goga, din Ciucea (16).
Acum, deoarece chiar am lucrat ca muzeograf, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei (2003-2007), doresc sa pun în atenție ce înseamnă un muzeu. Pentru că, nu știu dacă în momentul în care s-a lucrat la proiectul acestei OUG au fost consultați specialiști din domeniu, dar ideea este ca un muzeu înseamnă mai mult decît ceea ce vedem într-un traseu de vizitare. În general, un muzeu are o expoziție de bază, expoziții temporare și un fond de obiecte, organizate pe colecții, care sunt gestionate cu multă atenție, în condiții specifice de depozitare, temperatură și umiditate. Un muzeu are activități cu publicul, activități de cercetare, de conservare-restaurare și economic-administrative. Activitățile specifice de conservare-restaurare a colecțiilor, de exemplu, pot să coste mult mai mult decât salariile. Deci, se intră într-un fel de spirală descendentă în care pot fi pierdute iremediabil lucrări de fond sau chiar de tezaur.
- Deci Memoriul oferă o sinteză a problemelor care pot să apară în urma implementrării OUG?
Memoriul RNMR intră în detalii concrete despre pierderile majore pe care cultura din România le poate avea dacă va fi pusă în practică Ordonanța de Urgență. Astfel, din totalul de 469 de instituții publice de cultură, cu personalitate juridică, care își desfășoară activitatea în prezent, peste 61%, ar urma să fie desființate, dintre care 22 teatre dramatice și pentru copii, 22 de biblioteci județene și 30 de muzee județene. Totalul instituțiilor desființate ar fi 285: 37 instituții de spectacole sau concerte, 34 biblioteci, 48 muzee și 166 așezăminte culturale.
- Pare ceva de neconceput. Dacă vorbim în mod concret și cu cifrele în față, este un adevărat război declanșat împotriva culturii române.
Da, așa arată. Pentru exemplificare, redau doar două fraze din Memoriu, care pot rezuma magnitudinea dezastrului: „Cultura este singurul domeniu de acțiune la nivelul conștiințelor indivizilor, ajutându-i să se integreze în comunități, să contribuie la construcția unei națiuni, dă sens existenței, motivează și validează participarea socială”.//„Gestul radical pe care îl oficializează proiectul de ordonanță ar trebui urmat obligatoriu de o modificare a Constituției României prin care să fie eliminate drepturile culturale, Art 33 prin care Statul asigură accesul la cultură – deoarece distribuția teritorială a instituțiilor care oferă cultura fundamentală vor fi fost desființate”.
- Cum se prezintă proiectul de OUG în ansamblu?
Nu doresc să dezvolt mai mult subiectul dar, constat, că se încearcă anihilarea culturii în favoarea politicului și geopoliticii. Despre multinaționale am vorbit deja dar, să ne uităm puțin și spre administrația publică și problema pensiilor speciale. Deci, din cîte înțeleg, în OUG se păstrează cumulul pensiilor speciale, dar se vor da afară șefii de birou, care muncesc. Și, tot în acest context, se supradimensionează serviciile conduse de șefii de serviciu, care, adesea, sunt numiți politic. Sincer, acest lucru arată ca o politizare excesivă a administrației publice.
Pentru că am ajuns și la această zonă a administrației publice, redau și din analiza pe care INCFC (Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală) o face „privind impactul articolului XX al proiectului de ordonanță asupra instituțiilor publice de cultură plecând de la inventarierea numărului total de posturi al acestora”: https://www.culturadata.ro/impactul-negativ-al-masurilor-de-austeritate-bugetara-asupra-domeniului-culturii/; cu mențiunea expresă că „Tot sistemul național al culturii este deja vulnerabilizat și redus la minimul posibil, în urma catastrofalelor politici de descentralizare administrativă” și „Nu există niciun temei juridic pentru ca administrarea instituțiilor publice de cultură să fie confundată și asimilată cu „administrația publică”.
- Să ne întoarcem la cultură și identitate națională. În ianuarie am văzut că ai protestat împotriva punerii la pământ a statuii lui Iuliu Maniu, care ulterior a fost reașezată pe soclu.
Da, pe 28 ianuarie am fost împreună cu dl europarlamentar PNȚCD Cristian Terheș la locul faptei. Mi s-a părut aberant modul în care statuia lui Iuliu Mainu fusese pusă la pământ, printre gunoaie de șantier deoarece, dincolo de impactul vizual, problema este legată de structura de rezistență. Nici aceasta, nici riscul eventualelor deteriorări aduse obiectului de artă în sine nu au fost luate în calcul de către cei care coordonează șantierul.
Dar revenind la problema statuilor, în Cluj-Napoca s-a declanșat un adevărat război al statuilor : a fost protestul pentru ca să nu fie demolată Crucea de pe Cetățuie, problema cu statuia lui Iuliu Maniu, era cât pe ce să fie deteriorată și statuia Lupa Capitolina, Grupul statuar Școala Ardeleană a rămas fără soclu, în mijlocul pavelelor, bustul lui Emil Racoviță a fost aruncat în pivnița Colegiului Național „Emil Racoviță”; toate aceste probleme fiind, se pare, cauzate de lucrările de reamenajare din municipiu. Dar asta, este deja, o altă discuție, mult mai amplă, care implică exemple din întreaga țară. Deci să fie doar o simplă reamenajare sau exemple de cancel culture și ștergere a identității? Poate că trebuie analizat, în mod rațional, de la caz la caz.
- O concluzie a discuției de azi care ar fi?
Mă întorc la cuvintele lui Winston Churchill, nemulțumit că pe fondul industriei de război nu fusese alocat și buget pentru cultură: „Și atunci pentru ce luptăm?!”
Deci pentru ce luptăm, dacă singuri ne distrugem cultura și identitatea?
- Și în plan personal, o concluzie pentru discuția noastră din 23 august 2023:
Despre necesitatea promovării culturii identitare în secolul XXI a fost discursul meu la conferința „Femeia, între normalitate și ideologie”, organizată pe 25 martie, la Palatul Parlamemtului, de către Institutul Național Conservator „Mihai Eminescu” și partidul AUR.
Deci, acest aspect mă definește din punct de vedere cultural.
În încheiere, pentru că 23 august este și Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului și nazismului, doresc să evoc personalitatea nașei mele, Iudita Delia, care a trecut prin lagărul de la Auschwitz și, după război, toată viața a avut puterea să se bucure de frumusețea acestei lumi, dincolo de multele încercări din această lume. Este o imagine plină de lumină a omului care a văzut moartea și se poate bucura de darurile vieții.
Nașa mea vorbea foarte puțin despre ce a trăit la Auschwitz, dar despre supraviețuirea într-un sistem concentraționar am citit prima dată la părintele Nicolae Steinhardt, în „Jurnalul Fericirii”. Am cunoscut oameni care au învins frica și întunericul și, la sfârșit, adresez o întrebare pentru acestă zi:
Care sunt valorile care ne definesc umanitatea și identitatea?
P.S. Întrebarea merită un răspuns și din perspectiva proiectului OUG din 02.08.2023.
A consemnat Ionuț Țene
