După o vară petrecută muncind, explorând și experimentând, rezidenții celei de-a VI-a ediții a rezidenței de creație Fresh Start sunt gata să iasă la public.
Memoriile unui Lolo e un spectacol pentru cei care nu pot dormi în unele nopți fiindcă se gândesc la momentele în care au fost penibili în clasa a VI-a. E un spectacol pentru cei care s-au gândit măcar o dată că tot ceea ce facem e doar pentru că vrem să fim plăcuți, să fim iubiți.
Lolo s-a combătut întreaga ei viață cu foamea de validare, lucru care nu i-a adus decât frustrări, au afundat-o în singurătate și în episoade depresive. După ce a murit, toate textele i-au fost găsite în caietele ascunse în subsolul casei: de la basmele pe care le scria la 7 ani despre prințese care-și dezamăgesc părinții până la poeziile criptice pe care le scria în ultima parte a vieții.
Fresh Start este un program de rezidențe adresat tinerilor absolvenți de artele spectacolului. Sub îndrumarea lui Sinkó Ferenc, actor și lector la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj-Napoca, și a lui Petro Ionescu, dramaturgă și regizoare – mentorii acestei ediții – cei nouă rezidenți au fost inițiați în producția unui spectacol prin tehnici specifice teatrului devised și în regim independent. Spectacolul reprezintă rezultatul unui laborator de lucru de 2 luni în care rezidenții au experimentat și au explorat metodele teatrului devised și performativ. Ideea spectacolului a luat naștere în urma discuțiilor și exercițiilor din cadrul rezidenței, fiind vorba de un proces colaborativ.
Memoriile unui Lolo
regia: Mark-Cristopher Demeter
dramaturgia: Alex Gorghe
scenografia: Dragoș Moldovan
coregrafia: Dominik M. Iabloncic
muzica: Iulia Sinescu
cu: Ileana Benec, David Drugaru, Ilinca Petra Meșter, Ioana Beatrice Tănasă
design grafic cover: Mihai Păcurar
Durata: 80 min
Vârsta: 12+
Limba: Română
Spectacolul are loc în 30 și 31 august, la ora 20:00!
Intrarea este liberă, pe baza unui bilet cu valoare zero, disponibil pe Eventbook, aici: eventbook.ro/theater/bilete-memoriile-unui-lolo
Locurile sunt limitate.
Mai multe detalii se pot găsi pe site-ul www.reactor-cluj.com sau pe www.facebook.com/ReactorCluj.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

