Partidul Alianța pentru Unirea Românilor și-a prezentat programul de guvernare pentru anul 2024. Documentul conține o serie de măsuri al căror principal scop este relansarea economiei și industriei românești. De asemenea, alte domenii vizate sunt naționalizare companiilor strategice, dezvoltarea agriculturii și creșterea nivelului de trai al românilor, scrie 60m.ro.
Președintele AUR, George Simion, a spus că în 33 de ani, România a fost condusă de „academicieni SRI” și „bursierii”, cu aluzie la oamenii care au primit „granturi” din partea fundațiilor Soroș, oameni care au provocat demolarea țării și alungarea a peste 6 milioane de cetățeni în afara granițelor. Prin urmare, scopul guvernării AUR este ca „în următorii 10 ani este să ridice standardul de viață din țara noastră la nivelul mediu din Uniunea Europeană”.
Românii au dreptul la o viață decentă în propria lor țară. De aceea, AUR își propune să crească salariul minim brut până la 5000 de lei. De asemenea, se reduc contribuțiile la sistemul de pensii, asigurări sociale și sănătate până la un nivel maxim cumulat de 25% din salariul angajatului pentru primii 5.000 lei din salariul brut, au anunțat reprezentanții partidului.
Un obiectiv îndrăzneț al AUR este recuperarea acționariatului la companiile strategice, între care OMV-PETROM.
„Pachetele majoritare de acțiuni OMV-Petrom și ale altor companii strategice vor fi recuperate treptat, prin intermediul unei despăgubiri corecte, după ce se va verifica îndeplinirea tuturor obligațiilor contractuale, inclusiv a celor de la vânzare”, afirmă AUR.
Naționalizarea OMV Petrom va rezolva independentă energetica a României și întrarea în Schengen.
NapocaNews