Armata caută mii de soldați profesioniști. Dosarele, depuse pentru prima oară la unitatea dorită. Statutul social și stabilitatea financiară, printre obiectivele recruților
Sute de tineri care vor să devină soldați profesioniști sunt testați, zilele acestea, ca să intre în armată. Pentru prima dată recruții și-au depus dosarele chiar la unitatea la care vor să fie angajați, nu la centrele de recrutare. Armata a scos anul acesta peste 4.000 de posturi pentru soldați și gradați profesioniști.
Batalionul 2 Infanterie Mecanizată este o unitate celebră a Armatei Române, prima care în 1993 a avut militari profesioniști.
În jur de 50 de tineri au fost testați psihologic și se pregătesc pentru probele sportive.
Printre ei, Irina, o contabilă de 31 de ani din Slobozia, care de multă vreme visează să poarte uniformă.
Irina, candidată: „Mi-am ales această carieră din două motive: 1 – statut social și 2 – stabilitate financiară. Am mai încercat până acum, am încercat de 3 ori la poliție, de două ori la penitenciar și încă o dată la armată, dar am picat la probele sportive. Și-acum am zis că e momentul să mă mai înscriu încă o dată, că n-am nimic de pierdut.”
Pentru recruți, condițiile sunt simple: trebuie să fie cetățeni români, să aibă între 18 și 45 de ani, să fi terminat cel puțin 10 clase, iar cazierul să fie curat.
Cpt. Sergiu Iosub, Batalionul 2 Infanterie Mecanizată: „Salariile încep de la 3.300 de lei net, în mână, și ajung până la 5.000 de lei, în funcție de ce activități desfășoară fiecare, dacă execută serviciu în weekend, dacă are domiciliul mai departe de unitate.”
Și la Divizia 2 Infanterie Getica din Buzău, zeci de tineri care vor să intre în armată susțin probele sportive.
Pentru unii, cariera militară este o tradiție de familie.
Mihai Rusen, candidat: „Îmi place această meserie, dacă aș putea spune, de la vârstă mică, tatăl lucrând la parașutiști, și mi-a plăcut de mic.”
Lt.-col. Dan Crauciuc, comandant de batalion: „Practic, avem 3 probe de selecție – prima probă de selecție este proba de evaluare a aptitudinilor fizice, dacă persoana este admisă pentru etapa următoare, urmează proba de evaluare psihologică, ulterior proba medicală.”
Dacă sunt admiși, recruții trebuie să treacă printr-o perioadă de pregătire. Cei care au făcut armata au un stagiu de o lună și jumătate, în timp ce restul se vor pregăti o lună în plus.
NapocaNews