12 octombrie. In memoriam Marcel Petrișor (1930-2021)

După eliberare se reînscrie la Facultatea de Filozofie din Cluj, mutându-se apoi la Bucureşti. Intră în legătură cu membrii unui grup subversiv anticomunist, fiind arestat, împreună cu ceilalţi membri ai grupului, la 28 mai 1954. A fost condamnat la 5 ani închisoare.

Eliberat în ianuarie 1956, se înscrie la Facultatea de Filologie din Bucureşti. Tot în 1956 devine membru al organizaţiei „Partidul Frontul Naţional Republican”, fondată de inginerul Mihai Grama (pe care îl cunoscuse în detenţie, la Jilava). Din grup mai făceau parte şi alţi foşti colegi de detenţie, ca muncitorul Marin Cocioran, inginerul Dumitru Găbudeanu (care îi era prieten şi cu care fusese implicat în procesul din 1952), studentul Demostene Andronescu (pe care îl cunoştea din studenţie, fiind apoi coleg de celulă la Jilava în 1953).

În timpul evenimentelor din toamna lui 1956 din Ungaria încearcă să organizeze o solidarizare a studenţilor români cu cei de la Budapesta. A fost arestat în 4 noiembrie 1956. La 25 mai 1957 Tribunalul Militar Bucureşti îl condamnă la 25 de ani muncă silnică (în lotul inginerului Grama), rămânând în detenţie până în 1964.

La 22 ianuarie 1968, student fiind la Facultatea de Filologie din București, este din nou arestat pentru „propagandă şi agitaţie contrarevoluţionară”, acuzat că a întreţinut relaţii cu foşti deţinuţi politici şi că a redactat mai multe texte despre perioada detenţiei („Amintiri din detenţie”). Într-un raport întocmit de un ofiţer de Securitate mai este acuzat şi că „infiltrează” ideile sale printre studenţii de la Filologie, în anturajul său găsindu-se Constantin Ionescu, Cristian Boss, Virgil Tănase, Paul Goma (fost deţinut politic). La 26 ianuarie 1968 Securitatea emite o ordonanţă de încetare a procesului penal, fiind pus în libertate.

A terminat Facultatea de Filologie şi a fost profesor şi scriitor.

După eliberare va urma Facultatea de Litere, specializarea franceză-spaniolă, la Universitatea din Bucureşti, devenind profesor la Liceul „Iulia Hasdeu”, iar ulterior la Liceul „Spiru Haret”, de unde s-a şi pensionat. A reuşit, în condiţii foarte grele, să se impună ca un scriitor de mare valoare, publicând numeroase cărţi. A colaborat cu prestigioase publicaţii precum „România literară”, „Luceafărul”, „Familia”, „Cronica”, „Contemporanul”, „Transilvania”, „Revista de filosofie”, dar şi în „Revue d’Esthetique” (Franţa). A tradus din Jean-Paul Sartre, Galienne şi Pierre Francastel, Jean Coue, Rene Berger, J. Baltrusaitis, Ciabua Amiredjibi, etc. şi a colaborat la volumul „Scriitori francezi. Mic dicţionar” (1978).

S-a căsătorit cu Dana Konya, descendentă a lui Iacob Negruzzi. După vizita preşedintelui francez Charles de Gaulle în România, în 1968, aceasta şi-a putut vizita rudele din Franţa, în felul acesta Marcel Petrişor ajungând să intre în mediile intelectualităţii franceze, unde a fost apreciat în mod deosebit.

După 1990 a fost implicat în organizarea AFDPR, dar după conflictul intern a urmat facţiunea care îl contesta pe Ticu Dumitrescu, participând la înfiinţarea Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti, al cărei preşedinte a devenit, în urma dispariţiei lui Constantin Iulian, de care fusese în mod deosebit ataşat, ca şi de un alt mare luptător anticomunist, Ion State.

Din 1991, a fost redactor al revistei „Puncte cardinale” din Sibiu, înfiinţată şi condusă de fostul deţinut politic Gabriel Constantinescu. A făcut parte din Uniunea Scriitorilor şi a contribuit, alături de Claudiu Târziu şi părintele Gheorghe Calciu, la înfiinţarea Asociaţiei „Rost”, fiind preşedintele Senatului acesteia. A împărtăşit o apropiată şi binecuvântată prietenie cu marele luptător Ion Gavrilă Ogoranu, conform publicaţiei Buciumul. 

După 1989 a scris mai multe cărţi despre detenţia sa – Fortul 13, La capăt de drum

Marcel Petrișor a murit în 11 octombrie 2021.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!