Distribuie articolul

Sâmbătă, 28 octombrie 2023, Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, instituție de interes județean subordonată Consiliului Județean Cluj, invită persoanele interesate să ia parte la inaugurarea traseului montan Rusești – Dâlboacă – Colții Șoimului – Rusești.

În premieră pentru inaugurarea unui traseu turistic, salvamontiștii din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont – Salvaspeo Cluj îi vor ghida pe întreg traseul pe toți participanții.

În lungime de circa 12,5 km și cu o diferență de nivel de circa 700 m, noul traseu, de tip circuit, este unul complex, conținând atât o porțiune din defileul Someșului Cald cât și o porțiune de platou și creastă cu șase puncte de belvedere asupra Munților Gilăului. După ce a fost marcat, pe traseu au fost montați, în ultimele zile, stâlpi cu săgeți indicatoare și panouri informative.

Parcurgerea traseului va începe în cătunul Rusești, comuna Mărișel, la ora 10.00, din zona troiței. Grupul va merge în aval pe defileu, apoi va urca spre creastă și spre platoul cu punctele de belvedere din comuna Râșca și va coborî spre Rusești pe Dâmbul Lung.

Durata estimată de parcurgere a traseului este de 4-5 ore.

Traseul este accesibil și copiilor cu vârste începând de la 8-9 ani, cu  experiență în drumeții, însoțiți de adulți. Este recomandat ca participanții să aibă asupra lor apă și o gustare și să fie echipați cu bocanci și haine de ploaie.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: