Distribuie articolul

Licențiată în Litere, Monica Lovinescu s-a stabilit la Paris în 1947, din cauza regimului comunist care se pregătea să subjuge România. Din 1962, vocea ei s-a auzit la Europa Liberă prin două emisiuni care au făcut istorie. Securitatea a reacționat dur față de criticile ei la adresa dictaturii și în 1977 a organizat un atentat, în Paris. Lovită crunt, a ajuns în comă la spital. Azi, unii dintre conaționalii ei nu știu cine a fost Monica Lovinescu.

La postul de radio Europa Liberă avea două emisiuni – Actualitatea românească și Teze și antiteze la Paris.

A fost un critic vehement al dictaturii roșii din România. Reacția regimului de la București a fost atunci extrem de dură.

Daniel Șandru, preşedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc: „Ceea ce a făcut Monica Lovinescu a fost să demonstreze că uneori cuvintele sunt mai puternice decât gloanțele. Și ca atare, a devenit o țintă predilectă pentru Securitate care, de altfel, în 1977, cu doar o zi înainte de cea în care urma să-și serbeze ziua, a organizat un atentat la adresa sa. A necesitat, ca urmare a acestuia, spitalizare. Dar a continuat, deloc intimidată, să lupte cu ceea ce considera a fi răul politic, și anume dictatura.”

Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu: „Ne-a ținut în viață. Pe tatăl meu, în orice caz, l-a ținut în viață. Pe Gheorghe Ursu. O asculta cu regularitate, cu pasiune.”

Dan Gheorghe, reporter TVR: „Istoria comunismului din România va deveni disciplină obligatorie începând din anul școlar 2024-2025. De atunci încolo, noile generații vor învăța inclusiv despre Monica Lovinescu.”

Centenarul nașterii Monicăi Lovinescu a fost marcat printr-o serie de evenimente culturale în Fălticeni, orașul copilăriei sale și locul unde s-a născut tatăl ei, Eugen Lovinescu. Tot aici, ea își doarme somnul de veci, alături de soțul ei, Virgil Ierunca.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: