Curtea Supremă a Rusia a interzis joi pentru extremism „mişcarea internaţională” LGBT+, precum şi toate „filialele” acesteia în Rusia, în plin viraj ultraconservator al acestei ţări, informează AFP şi Reuters, scrie Agerpres.
Judecătorul şi-a citit verdictul în faţa presei, după o audiere în spatele uşilor închise, precizând că decizia va intra în vigoare „imediat”.
Audierea a avut loc fără apărător, în Rusia neexistând vreo organizaţie cu acest nume, însă decizia Curţii Supreme duce la interzicerea oricărui grup care apără cauzele LGBT+.
La mijlocul lui noiembrie, Ministerul Justiţiei al Federaţiei Ruse a cerut ca „mişcarea internaţională LGBT” să fie calificată drept „organizaţie extremistă” şi interzisă pe teritoriul Rusiei, fără a clarifica ce organizaţie viza.
Rusia, care se erijează în apărător al moralităţii în faţa Occidentului decadent, îşi înmulţeşte măsurile conservatoare ce vizează comunităţile LGBT+, afirmând că apără astfel copiii în faţa comportamentelor considerate deviante.
Potrivit apărătorilor drepturilor omului, Vladimir Putin şi regimul său duc o politică homofobă.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

