Distribuie articolul

Trăim într-o lume virtuală, la fel ca-n filmul Matrix. Aceasta e teoria pe care o susține un profesor de la o universitate din sudul Marii Britanii. Melvin Vopson, sau Marin Vopsăroiu, după numele său românesc, crede că toată lumea înconjurătoare este de fapt un univers vitual, creat de semnalele percepute de creier, titrează TVR.

Un profesor de la o universitate din sudul Marii Britanii susține că tot universul care ne înconjoară este de fapt ceva virtual. Profesorul Melvin Vopson, care s-a născut în România cu numele Marian Vopsaroiu, are și susținători ai teoriei sale, între care și Elon Musk.

Dr. Melvin Vopson, profesor, Universitatea din Portsmouth: Nu vreau să îl parafrazez pe Morpheus din „The Matrix”, dar el a spus: ‘Ce este real?’ în film, chiar la început, înainte să ia pastila roşie, spune „Ce este real?”. Sunt doar semnale electrice care sunt transmise creierului nostru pentru percepţie.

Iar noi, potrivit profesorului Vopson, decodăm aceste semnale pentru a construi realitatea din jurul nostru. Adică imagini, sunet, senzația de atingere a lucrurilor, mirosul. Toate acestea ar fi doar semnale electrice traduse de creier.

Dr. Melvin Vopson, profesor, Universitatea din Portsmouth: A doua lege a dinamicii informaţiei cere că toate sistemele, inclusiv viaţa biologică, să evolueze într-un mod în care entropia informaţiei şi conţinutul informaţiei, dacă doriţi, se comprimă şi sunt reduse la modul optim, valoarea optimă posibilă. Se comprimă într-un mod în care o fac computerele cu programele lor.

Profesorul susține că a descoperit acest comportament întâmplător, când studia mutațiile genomului de Covid. El spune că simetria pe care o observăm în natură, în viața de zi cu zi, este o dovadă a teoriei sale, potrivit căreia trăim într-o lume simulată.

NapocaNews