Evenimentele au fost găzduite de Centrul de Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” – filiala Vejle-Kolding din Danemarca și biserica parohiei din această localitate daneză.
Vineri seară, un fragment din moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu a fost adus de la Centrul Eparhial din Stockholm și așezat spre cinstire. Episcopul Europei de Nord și alți preoți români au oficiat Taina Sfântului Maslu.

În acest context, Părintele Emil Nedelea Cărămizaru, parohul comunității bucureștene „Sfântul Gheorghe – Nou”, a oferit în dar bisericii ortodoxe românești din Vejle-Kolding un veşmânt care a acoperit moaștele Sfinților Brâncoveni.
În Sâmbăta Moșilor de Toamnă, Preasfințitul Părinte Macarie a oficiat Sfânta Liturghie și Parastasul de obște, iar la final a botezat cinci prunci din comunitate.

După slujbe, Centrul de Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” al parohiei a organizat un mini-turneu de fotbal în sală, la care au participat 10 echipe de tineri români din Danemarca şi de la Hamburg, Germania, coordonate de directorul sportiv Marius Nicolae de la Vejle Boldklub.
Ambasadorul României în Copenhaga s-a implicat
Scopul evenimentului a fost de a strânge fonduri pentru construirea Centrului de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor” al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Acesta se construiește la Sânnicoară, jud. Cluj.
La acțiunile caritabile a participat și Ambasadorul Anton Niculescu, însoțit de echipa de fotbal a Ambasadei României de la Copenhaga. Trofeul turneului, o cupă cu chipul Sf. Constantin Brâncoveanu, a fost câștigat de echipa parohiei românești din orașul danez Horsens.
NapocaNews