Distribuie articolul

O reconstituire a ‘Zborului Unirii’ din 23 noiembrie 1918 va avea loc joi la Blaj, pe Câmpia Libertăţii.

Evenimentul marchează momentul de acum 105 ani când un avion pilotat de locotenentul Vasile Niculescu, avându-l ca pasager pe căpitanul Victor Precup, a adus mesajul Guvernului României, aflat atunci la Iaşi, către Consiliul Naţional din Transilvania, care pregătea Adunarea de la Alba Iulia.

”Zborul Unirii’ va fi reconstituit în jurul orei 11,40, când pe Câmpia Libertăţii va ateriza un ofiţer paraşutist, care va aduce mesajul primăriei Bacău, pentru a fi transmis autorităţilor din municipiul Blaj.
Începând din anul 1993, au avut loc mai multe reeditări ale ‘Zborului Unirii’, cea mai recentă în 2018.

Acest zbor istoric ce a fost efectuat între Bacău şi Blaj a fost prima legătură a Transilvaniei cu România după Pacea de la Bucureşti.

NapocaNews