Sânge, morți și răniti la Revolutie. Odorheiu Secuiesc avea în 1989 aproximativ 40.000 de locuitori, din care circa 95% erau de etnie maghiară, situaţia fiind aproape similară şi astăzi. Odată cu prăbuşirea regimului Ceauşescu, în ziua de 22 decembrie 1989, localnicii au ieşit în stradă şi ­şi-au îndreptat furia generată de frustrările acumulate în anii de dictatură asupra organelor de Miliţie şi Securitate. La această nebunie au contribuit din plin Televiziunea Română şi Radioul, care au transmis mesajele instigatoare ale unor Teodor Brateş, Cico Dumitrescu, George Marinescu, Silviu Brucan şi, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Ion Iliescu, scriacadevarul.ro.

„Prima dată s-a auzit că au ieşit muncitorii în oraş. Apoi au trecut din zona industrială pe lângă Poliţie, ne-au arătat pumnul şi s-au dus la Primărie. Am văzut la televizor că a fugit Ceauşescu, am zis că e bine, că se linişteşte treaba. Toată lumea voia să scape de tensiunea respectivă. La Primărie au spart nişte chioşcuri şi au luat băutură, mulţi dintre ei erau dintre cei certaţi cu legea. S-au pus pe băut şi apoi au venit la postul de Miliţie. Am ieşit afară să-i potolim, dar n-aveai cu cine să discuţi. Erau câteva sute, poate chiar mii. Au spart gazeta de la stradă şi aruncau cu cioburi. Au rupt gardul, iar alţii au intrat prin spate şi au dat foc la Evidenţa Populaţiei. Noi aveam armele puse în rastel, nimeni n-a tras un foc”, povesteşte Mihai Beiuşanu, care în 1989 era ofiţer în cadrul Miliţiei din Odorheiu Secuiesc.

Miliţia şi Securitatea din Odorheiu Secuiesc se aflau în acelaşi sediu, prima era la parter, a doua – la etaj. Manifestanţii au devenit din ce în ce mai violenţi, au spart geamurile clădirii şi au pătruns înăuntru, unde i-au agresat pe miliţieni şi au distrus tot ce le ieşea în cale, după care au pus foc. Focul, care se întindea ameninţător, i-a obligat pe ofiţerii de Securitate care se baricadaseră la etaj să iasă din clădire undeva în spatele curţii. Aici au fost prinşi de manifestanţi şi loviţi cu diverse obiecte contondente. Nici miliţienii şi nici securiştii agresaţi nu au folosit armele din dotare asupra atacatorilor.

Cel mai grav a fost cazul locotenent-colonelului Dumitru Coman (50 de ani), şeful Securităţii din Odorheiu Secuiesc, pe care atacatorii ­l-au scos în stradă şi l-au linşat în faţa mulţimii adunate în zonă. După ce l-au omorât, agresorii i-au aruncat trupul în curtea spitalului. Gabriela Coman, soţia ofiţerului ucis pe 22 decembrie 1989, îşi aminteşte cu groază: „La ora 14.00 vorbisem la telefon cu soţul meu şi mi-a zis să stau liniştită, că nu se întâmplă nimic şi o să vină acasă. A fost ultima oară când ­i-am auzit vocea. Mulţimile – erau toţi beţi – au intrat în curte, au spart, au dat foc. Soţului meu i-a zis cineva să iasă afară, că nu i se întâmplă nimic. Când a ieşit, i-au dat cu ceva în cap şi a căzut la pământ. Acolo l-au călcat în picioare, au smuls hainele de pe el. S-a târât până aproape de spital, l-au prins şi au vrut să-l înfigă în gardul spitalului, care era în apropiere, dar n-au reuşit şi l-au aruncat peste gard. Acolo a fost găsit. Mi s-a povestit că o femeie i-a luat pachetul de ţigări, ­care-i căzuse pe jos, şi le-a dat celorlalţi: «Luaţi, că lui Coman nu-i mai trebuie»”.

În aceeaşi zi de 22 decembrie 1989, tot la Odorheiu Secuiesc a fost ucis şi Gavril Szekely (42 de ani), fost subofiţer de Miliţie, aflat în rezervă la acea vreme, întrucât se pensionase înainte de termen din pricina unor probleme de sănătate. „Szekely era un băiat voinic, făcuse lupte în tinereţe. El era acasă, săracul, şi unul dintre colegii mei, şeful de la Cercetări Penale, şi-a adus aminte că maşina lui a rămas în faţa Tribunalului şi avea număr mic. L-a sunat pe Szekely să se ducă să o ia, să nu i-o vandalizeze demonstranţii. Şi ăsta s-a dus, n-a realizat ce nebunie era la poliţie şi în oraş, el era acasă. L-au prins acolo unii beţi, era o debandadă pe străzi atunci, şi el, neştiind ce se întâmplă, era şi voinic, i-ar fi dat una lu’ unu. Şi atunci s-au adunat mai mulţi şi i-au dat cu răngile în cap, după care l-au aruncat într-un gang. A murit după aceea la spital”, ne-a povestit Mihai Beiuşanu, fost coleg cu subofiţerul ucis.

Gavril Szekely era cetăţean de etnie maghiară, ceea ce contrazice într-o oarecare măsură anumite interpretări ale evenimentelor din Harghita şi Covasna, care au pus aceste întâmplări exclusiv pe seama urii maghiarilor faţă de români.

„S-a târât până aproape de spital, l-au prins şi au vrut să-l înfigă în gardul spitalului.”
Gabriela Coman
văduva lui Dumitru Coman.

Nici până azi nu s-a lămurit crimele de la Odorheiu Secuiesc din 22 decembrie 1989.

Colonel Dumitru Coman. Prezent! fie-ti țărână usoara!

NapocaNews