Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române transmite un set de propuneri practice de completare a măsurilor canonice privind sancționarea corupției în Biserică. Acestea vor fi prezentate sinodalilor, spre aprobare, la următoarea ședință de lucru, titrează Basilica.

Propuneri practice de completare a măsurilor canonice privind sancționarea corupției în Biserică

În urma analizei actualelor prevederi statutare și regulamentare din Biserica Ortodoxă Română, la Cancelaria Sfântului Sinod s-a constatat că, deși dreptul de devoluțiune (stabilit prin canonul 11 al Sinodului VII ecumenic) este prevăzut statutar la nivel central (pentru Patriarhul României) și mitropolitan (pentru Mitropolit) și pentru ambele autorități este prevăzut să existe un Corp de inspecție bisericească cu responsabilități generale de inspecție bisericească adică de control, nu există însă o coroborare între aceste două prevederi statutare.

Pentru realizarea acestei coroborări este necesar ca, la nivel patriarhal și mitropolitan, să fie înființate Corpuri canonice de control juridic și financiar care să fie coordonate din încredințarea Patriarhului României, respectiv a Mitropolitului, de către un ierarh-vicar. Totodată, este necesar ca, în cadrul acestor Corpuri canonice de control juridic și financiar, să fie încadrați specialiști (juriști și economiști) cu experiență, care să fie caracterizați prin corectitudineprofesionalism și fidelitate față de Biserică. În plus, este nevoie de redactarea și aprobarea unui Regulament al Corpurilor canonice de control juridic și financiar, care să prevadă atributele și responsabilitățile acestor organisme de control juridic și financiar, precum și modul lor de organizare și funcționare.

Totodată, s-a constatat că, în Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Românenu sunt prevăzute ca abateri fapta sau tentativa de corupție materialădeturnarea de fonduriobținerea ilegală de fonduri, darea de mităluarea de mitătraficul de influență și cumpărarea de influență. Rezultă, așadar, că este necesară completarea Regulamentului autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române cu prevederi referitoare la aceste fapte de corupție ca abateri ce trebuie sancționate de autoritatea bisericească.

Prin urmare, în ședința sa de lucru din ziua de joi, 14 decembrie 2023Permanența Consiliului Național Bisericesc a aprobat ca toate aceste propuneri practice de completare a măsurilor canonice privind sancționarea corupției în Biserică să fie prezentate, spre analiză și aprobare, la următoarea ședință de lucru a Sfântului Sinod.

Cancelaria Sfântului Sinod

NapocaNews