Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Nașterii Domnului 2023

 

Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe,

iubiților credincioși greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu

 

Iubiți frați și surori în Cristos,

Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Isus Cristos readuce și în acest an, în inimile noastre, bucuria îngerilor, a păstorilor și a magilor, care, în fața Pruncului născut în Betleem, au fost cuceriți de dragostea lui Dumnezeu. Fiul dumnezeiesc, Cuvântul veșnic al Tatălui, se coboară din mărirea cerească și își asumă slăbiciunea firii omenești, arătând că atotputernicia Sa se exprimă în iubire, în duioșia, frumusețea și fragilitatea unui copil.

Logica puterii omenești este spulberată, fiind înlocuită de logica dăruirii nemărginite și necondiționate. Cu toate că Isus s-ar fi putut naște într-un palat, în mijlocul bogățiilor și al elitelor societății de atunci, și i-ar fi putut întâmpina pe magi chiar în templul din Ierusalim, El a preferat să împărtășească simplitatea și sărăcia, iar primii care au fost învredniciți de harul de a-L vedea au fost păstorii.

Contemplând cu credință scena Nașterii lui Isus, suntem cuprinși, la rândul nostru, de un cutremur lăuntric și ne întrebăm: De ce Fiul lui Dumnezeu, Creatorul lumii, de care lumea continuă să depindă în temeiurile existenței sale, a venit în istorie ca un copil, care depinde întru totul de familie și de semeni? De ce Cuvântul veșnic și infinit în perfecțiune a ales o viață de om, limitată, supusă încercărilor și suferinței? Dacă ne deschidem inima și mintea, înțelegem că aceste întrebări nu sunt simple speculații teoretice, ci ne privesc în modul cel mai direct și mai personal. Sfântul Augustin a ilustrat atât de sugestiv acest adevăr: „Trezește-te, omule: Dumnezeu s-a făcut om pentru tine. Trezește-te, tu care dormi, și ridică-te dintre morți, iar Cristos te va lumina. Pentru tine, repet, Dumnezeu s-a făcut om” (Discursul 185).

Când această lumină strălucește în sufletele noastre și sensul Nașterii Domnului este perceput în conștiință, rămânem înmărmuriți în fața planului lui Dumnezeu, ne simțim nevrednici de o asemenea iubire, iar cuvintele noastre devin incapabile de a explica măreția și profunzimea tainei la care suntem făcuți părtași. Dumnezeu s-a întrupat pentru ca eu, tu și toți oamenii să devenim fii adoptivi ai lui Dumnezeu! Fiul Unul-Născut din veșnicie s-a coborât din mărirea dumnezeiască și s-a făcut prunc pentru ca noi să fim îmbogățiți prin har și să devenim moștenitori ai Împărăției cerurilor! Dumnezeu nu ne privește doar de sus, ci s-a întrupat pentru a ne privi de jos, cu smerenie, și pentru a ne conduce privirea din nou spre cer, prin Cruce, Înviere și Înălțarea la dreapta Tatălui!

Misterul Nașterii Fiului lui Dumnezeu ne este dezvăluit prin Sfânta Scriptură, noi nefiind capabili să înțelegem doar cu puterea rațiunii această taină. Sfântul evanghelist Matei, reconstituind pentru noi istoria divino-umană a acestui moment esențial pentru mântuire, ne vorbește tocmai despre felul în care revelația vine să împlinească lipsurile capacităților noastre limitate. O face vorbindu-ne despre trei magi, despre care tradiția ne informează că erau trei înțelepți din Orient, bogați și însetați de adevăr. Ei studiau stelele și au înțeles că un eveniment extrem de important e pe cale să se producă: un rege se naște undeva în Israel. Capacitățile lor umane îi ajută să ajungă până la acest punct, reușind să identifice regiunea geografică în care se petrece evenimentul. Rațiunea și știința lor îi conduce până la Ierusalim, asumându-și un drum lung și însoțit de primejdii. De aici încolo, ei au nevoie de ajutorul și de lumina lui Dumnezeu. Fac apel la Irod care, la rândul lui, face apel la profețiile Vechiului Testament, adică la descoperiri ale lui Dumnezeu referitoare la nașterea lui Mesia. Numai cu ajutorul acestor revelații magii reușesc să ajungă la Betleem, unde Îl găsesc pe Fiul lui Dumnezeu. Împreună cu Maria, Mama Lui, cu Sfântul Iosif, cu păstorii, I se închină, Îl adoră și Îi aduc darurile lor:

„Și magii și îngerii se-nchină

Cu cerul pământul se oferă-n dar,

Un nou rai e lumea sub ploaia de har,

iubire, credință și pace deplină

căci grota e templu și ieslea, altar” (Ioan Ploscaru, La Betleem).

 

Viața magilor dobândește o nouă vitalitate și o nouă direcție. Punându-se în slujba planului de mântuire al lui Dumnezeu, se reîntorc în țara lor pe un alt drum, descoperit lor nu de rațiune, ci, din nou, de o revelație: „luând înștiințare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în țara lor” (Mt 2,12). Ei sunt aceiași oameni și, totuși, oameni noi, marcați pentru totdeauna de acest moment de comuniune cu Pruncul Divin.

 

Dragi credincioși,

 

Crăciunul ne confirmă că Dumnezeu are un plan mântuitor cu fiecare dintre noi, însă omul de astăzi își face adesea propriile planuri fără Dumnezeu sau chiar încearcă să i le impună lui Dumnezeu. Sfânta Fecioară Maria ne este model în privința acceptării planului lui Dumnezeu, deschizându-și deplin inima și primindu-L pe Fiul Celui Preaînalt: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38).

Gândul că Isus a venit pentru noi, ca dar al lui Dumnezeu Însuși în vederea mântuirii noastre, continuă să ne uimească, să ne insufle bucurie, recunoștință și smerenie. Celebrând Crăciunul, noi Îl sărbătorim pe Emanuel, contemplându-L pe Fiul lui Dumnezeu în Pruncul Isus, dar la această celebrare nu participăm numai ca spectatori plini de admirație, ci ca protagoniști chemați să Îl întâlnească și să Îl primească.

Evanghelia, vorbindu-ne despre experiența păstorilor și a magilor, ne invită să transformăm sărbătoarea Crăciunului într-un drum spiritual personal. În felul acesta, descoperim că Evanghelia vorbește și despre noi. Cu toții facem un drum de căutare cu ajutorul rațiunii, însă, precum magii, putem merge doar până la un punct. Avem nevoie, pentru a continua, de lumina Cerului dezvăluită nouă prin Sfânta Scriptură. Cuvântul lui Dumnezeu ne luminează calea de aici înainte, pentru a-L descoperi pe Fiul lui Dumnezeu prezent în viața noastră, prezent în viața Bisericii. Doar întâlnirea personală cu El schimbă cu adevărat viața noastră, o umple de „bucurie mare” (Mt 2,10). La fel ca în cazul magilor, prezența lui Isus ne ajută să ne redescoperim pe noi înșine printr-o cale nouă și, mai mult decât atât, să devenim oameni noi, care urmează voința lui Dumnezeu și Îl preamăresc nu numai prin cuvinte, ci prin fapte însuflețite și motivate de iubire.

Magii ne învață că, oricât de îndepărtați am fi de Dumnezeu, rătăcind pe cărări greșite ale vieții, avem mereu oportunitatea de a regăsi sufletește drumul spre Betleem, deoarece El nu ne-a părăsit niciodată, ne-a rămas întotdeauna aproape și continuă să bată răbdător la ușa inimilor noastre. Isus este acela care ne luminează calea și ne călăuzește pentru a-L întâlni. Depinde, însă, de noi să ne punem în mișcare, să ne deschidem și să ne lăsăm îmbrățișați de dragostea lui Dumnezeu. Depinde de noi ca drama respingerii Familiei Sfinte din casele Betleemului să nu se repete la nesfârșit, ci să fie întreruptă prin acte de credință și de iubire, primindu-L pe Pruncul Isus în viața noastră.

Îl vom întâlni pe Isus în propria inimă și în propria familie, în mănăstirile și în parohiile Familiei lui Dumnezeu din Eparhia de Cluj-Gherla, în momentele de rugăciune, mai ales în biserică, la Sfânta Liturghie. Să nu uităm, însă, că același Isus ne așteaptă și în peșterile societății noastre, adică acolo unde locuiesc săracii, bolnavii, străinii, cei care trăiesc în singurătate sau care sunt persecutați. Crăciunul, fiind Sărbătoarea întâlnirii cu Isus care ne schimbă viața personală, ne transformă totodată în apostoli ai binelui și ai milostivirii, pentru a aduce sprijin și mângâiere fraților și surorilor aflați în nevoi și în suferințe.

 

Iubiți fii sufletești,

 

Sfânta Scriptură ne învață că misterul Întrupării Mântuitorului, neînțeles, în mod deplin, nici măcar de către îngeri, ni se dezvăluie în măsura în care ne apropiem de el cu umilință și iubire. Nu se dezvăluie orgoliosului Irod, ci umililor păstori care primesc vestea de la îngeri cu inima curată și cu ochii plini de uimire. Dacă vrem și noi să pătrundem tainele minunii Nașterii Fiului lui Dumnezeu și să descoperim, astfel, abisul de iubire și de îndurare ce se ascunde dincolo de ieslea din Betleem, avem nevoie să ne așezăm în genunchi precum magii și să contemplăm în rugăciune, să ne minunăm și să adorăm.

Tocmai pentru a intra în această dinamică spirituală, anul pastoral în curs este dedicat rugăciunii, având motto-ul „Rugăciunea, dialog și comuniune în Familia lui Dumnezeu”. Sunt cuvinte care ne invită să redescoperim frumusețea și puterea rugăciunii, pentru a gusta din nou, așa cum aminteam în Scrisoarea Pastorală dedicată acestui an pastoral, bucuria comuniunii din grădina Raiului, acolo unde, „în răcoarea serii, primii oameni auzeau glasul Domnului și, auzindu-l, Îi răspundeau. Rugăciunea de mulțumire și de laudă era, în acele clipe de comuniune perfectă, un izvor de apă limpede și curată ce curgea spontan, natural, dinspre creaturi către Creator. Nu este rezervată unui anume moment al zilei, nici nu se reduce la formule recitate, ci este un mod continuu și spontan de a exprima iubirea”.

La lumina rugăciunii, descoperim că Isus Cristos, Darul pe care Dumnezeu Tatăl ni-l face în Sărbătoarea Crăciunului, ne invită să vedem că totul este Dar în viața noastră, chiar dacă uneori simțim greutatea Crucii. Însăși icoana Nașterii ne cheamă să vedem lucrurile în complexitatea lor și să înțelegem că, în această viață, bucuria și durerea dansează de multe ori împreună. Întunericul peșterii din icoană ne trimite la întunericul mormântului în care trupul lui Isus va fi așezat după răstignire. Scutecele în care este înfășat Pruncul dumnezeiesc ne aduc aminte de giulgiul de înmormântare. Deși am vrea ca seninătatea și fericirea să nu se termine niciodată, noi, creștinii, știm bine că adevărata și veșnica bucurie ne va fi dăruită doar în Patria cerească, iar misterul Nașterii Domnului ne ajută să aprofundăm acest adevăr de credință.

Și în viața Bisericii este la fel. Anul acesta celebrăm 170 de ani de existență a Episcopiei noastre, dar în același timp comemorăm 75 de ani de la începutul persecuției comuniste, care a încercat să ne șteargă de pe fața pământului. În anul 1917 primea demnitatea arhierească Iuliu Hossu, personalitate uriașă a vieții spirituale, culturale, sociale și politice românești, cel care va citi Rezoluția Unirii în fața Marii Adunări Naționale de la 1 decembrie 1918, la Alba-Iulia, însă 30 de ani mai târziu, începând cu anul 1948, el va parcurge drumul Crucii împreună cu întreaga Biserică Greco-Catolică. Și exemplele pot continua la nesfârșit, fiindcă „nu este sluga mai mare decât stăpânul său, nici solul mai mare decât cel ce l-a trimis pe el” (In 13,16).

Trăim o perioadă dificilă, marcată de războaie, de pandemii și de tot felul de crize. Nu știm ce ne mai așteaptă și cu mare dificultate întrezărim câte o rază de speranță la orizont. Credem, însă, cu tărie ceea ce Biserica mărturisește încă din primele veacuri, că dragostea lui Dumnezeu nu ne va abandona niciodată. Și, de aceea, putem spune și noi cu tărie împreună cu apostolul neamurilor: „Sunt încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncul și nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Cristos Isus, Domnul nostru” (Rm 8,38-39).

Sub ocrotirea Maicii Sfinte și a Sfântului Iosif, apărătorul Eparhiei noastre, vă așez în mod spiritual pe fiecare dintre voi, împreună cu familiile voastre și cu toți cei dragi, lângă ieslea din Betleem, cerând Pruncului Isus să vă binecuvânteze cu acea pace și acea bucurie pe care lumea nu ni le poate lua.

Tuturor și fiecăruia în parte, vă doresc Sărbători binecuvântate și un An Nou Fericit!

 

 

† Claudiu

Episcop de Cluj-Gherla