Trebuie spus răspicat adevărul despre Stalingrad. Istoriografia germană și occidentală a rostogolit zeci de ani o mare minciună, că vinovați de înfrângere au fost armatele III și IV române. Realitatea crudă este că Wehrmachtul și Adolf Hitler sunt principalii vinovați de înfrângerile de la Cotul Donului, stepa kalmucă și Stalingrad. Coform istoricilor oficiali ostilitățile germano-române contra sovieticilor au decurs relativ bine până la 19 noiembrie 1942, când atunci a început o ofensivă sovietică împotriva Armatei a III-a și aceasta a fost spulberată de masele de tancuri. Armata a IV-a n-a rezistat pe aripa sudică a frontului. Au început apoi controverse istoriografice aprige despre cauzele înfrângerii forțelor germane și s-a dat vina pe românii care nu erau antrenați, disciplinați și nu aveau arme suficiente și de calitate. Cam așa a rămas imaginea militarilor români la Stalingrad în lucrările științifice și de popularizare. Minciuni care nu se justifică în arhivele militare și memoriile participanților pe front. În realitate pe teren n-a existat o armată română pe aripa de sud a frontului german. Au fost deplasate acolo opt divizii, una fiind subordonată comandamentului aliat. Armata a IV-a era compusă numai din șapte mari unități și era obligată să se apere pe un front de 270 km în linie dreaptă. Dacă se adaugă sinuozitățile tranșeelor, se ajungea la peste 300 km. Ar fi trebuit să i se spună armata de supraveghere pentru că nu era capabilă să asigure o apărare reală împotriva unui asalt masiv spre centrul dispozitivului defensiv, iar nemții erau depășiți tehnologic în fața tancurilor T-34. Două mari unități erau formate din cavalerie și aceste trupe erau utile îndeosebi pentru acțiuni ce impuneau mobilitate și aveau un potențial scăzut în apărare. O astfel de divizie putea să formeze o linie de apărare cât de cât serioasă pe cel mult zece kilometri. Dacă aplicăm același potențial și celor de infanterie, trupele române erau suficiente pentru cel mult 80 km de front în care să existe linii de tranșee și fortificații de campanie. Militarii români nu au dispus de protecția asigurată de barajele din sârmă ghimpată. Această armă simplă trebuia dispusă pe cel puțin șase rânduri de pari și să fie în raza de acțiune a armamentului ușor pentru a fi împiedicată acțiunea grupelor de geniști. Cum tancurile puteau să distrugă rețelele defensive din sârmă, ar fi fost necesare mine puternice care să spulbere șenilele din oțel. Tunurile antitanc de 37 mm erau ineficiente împotriva tancurilor sovietice T-34. N-au fost disponibile și a fost posibilă străpungerea prin faptul că sovieticii și-au concentrat forțele în două zone ale frontului. Generalul Gh. Jukov a condus contraofensiva cu milioane de soldați și o logistică urașă.

Constantin Pantazi, erou din primul război mondial, fost militar de carieră și a primit în anul 1943 gradul de general de armată.A ajuns subsecretar de stat la Ministerul de Război pentru Armata de Uscat, funcţie la care va renunţa ca urmare a numirii sale ca ministru al Ministerului de Război, la data de 23 ianuarie 1942. Această funcţie a deţinut-o până la 23 august 1944. Era omul de încredere a lui Ion Antonescu și trimis să inspecteze frontul și să raporteze. După 23 august 1944 a fost arestat şi a fost expediat în Uniunea Sovietică de către noile autorităţi comuniste din România. Împreună cu grupul de deţinuţi din care făcea parte şi mareşalul Antonescu, a fost în custodia sovieticilor între anii 1944-1946. În luna mai 1946 a fost condamnat de Tribunalul Poporului la pedeapsa capitală, fiind acuzat de „crime de război” şi „crima de dezastrul ţării”. Execuţia sa a fost planificată să aibă loc la data de 1 iunie 1946. În această zi, în loc să fie executat, autorităţile i-au comutat pedeapsa, transformând-o în închisoare pe viaţă. Constantin Pantazi a fost deţinut la închisoarea din Aiud şi la cea din Râmnicu Sărat, unde a şi decedat în anul 1958. Recent i s-au publicat memoriile – Cu Mareșalul până la moarte. Memorii (Ed. Paul Editions, 2020) – scrise în 1946 aflate până la revoluția din decembrie 1989 în arhivele Securității. Din aceste memorii aflăm adevărul despre eroismul armatelor române de la Stalingrad, Cotul Donului și Kuban. Armata germană a fost principalul vinovat, împreună cu Adolf Hitler, de înfrângerea de la Cotul Donului, ce a dus la reușita contraofensivei sovietice. Armata Română a dus cu eroism cruciada împotriva comunismului și războiul sfânt împotriva dușmanilor creștinătății până la fluviul Volga, acoperindu-se de glorie în Crimeia, strâmtoarea Kerci, stepa kalmukă, cucerând munții Caucaz și ajungând la 18 kilometri de Groznîi, capitala Ceceniei. Soldații români au fost primiți ca niște eroi eliberatori de populațiile URSS. Despre eroismul armatei române, care se aseamănă cu cel al armatei lui Alexandru Macedon din stepele Asiei încă nu s-a scris cu adevărate file de aur în istoria României. Arhivele germane, documentele oficiale și memoriile ofițerilor nemți arată calitatea morală, fizică și intelectuală a ofițerilor români și curajul oștirii române de pe frontul de est. Adevărul iese la iveală, că fără Armata Română germanii nu ar fi ajuns pe fluviul Volga. Cinematografia românească ar trebui să producă filme istorice despre această epopee homerică a eroismului armatei române în stepele Asiei. Dar să vedem și cercetăm cauzele înfrângerii germane de la Stalingrad în viziune generalului Pantazi, din memoriile publicate și scoase dintre rafturile arhivelor SRI, la peste 80 de ani de la evenimente. Istoria trebuie rescrisă și spus adevărul verde în față. Armata Română a avut un rol civilizator și de apărare a Europei de hoardele comuniste ateiste și tiranice ale lui Stalin. Trupele române au eliberat Rusia de comunism până la Stalingrad, pe malul Volgăi. Eroismul ostașilor români era apreciat și recunoscut de germani, italieni, maghiari, spanioli și respectat de anglo-americani. Armata a 3 română condusă de generalul Dumitrescu, cu 11 divizii ocupa Cotul Donului cu un front de 200 de kilometri, iar Armata 4 condusă de generalul Constantinescu Klaps compusă din 5 divizii de infanterie și 2 de cavalerie, erau aliniați spre Stalingrad. Generalul Constantin Pantazi din partea mareșalului Antonescu a inspectat trupa. Românii erau cu moralul ridicat și bine înarmați și hrăniți. Erau dornici să ocupe Moscova. Două divizii de vânători de munte, care făcuseră fapte eroice în munții Caucaz erau pregătite să intervină din Crimeia. Forțele române și germane urmau să realizeze Grupul de armate Mareșal Ion Antonescu aliniat până la Astrahan, având cartierul general la Novo Cerkassk. Marele cartier general al armatei române s-a instalat la Rostov. Generalul Ilie Șteflea, șeful statului major, face o inspecție amplă pe linia frontului. El raportează mareșalului Ion Antonescu că linia frontului este prea lungă, iar trupele erau fără acoperire a spatelui, iar nemții nu aveau trupe în spatele frontului de sprijin. Armata Română era dispusă fără nicio trupă germane de asigurare a frontului defensiv. Generalul Ilie Șteflea transmite că la Morozovskaia-Rostov rușii pregătesc o ofensivă condusă de Jukov. Germanii erau prea ocupați să satisfacă pretențiile lui Hitler. Generalii Hoth și Paulus atacă Stalingradul lăsând apărarea spatelui frontului și defensiva liniilor românești de izbeliște. Ilie Șteflea realizează pericolul și nu crede minciuna comunicatului lui Hitler că Stalingradul a fost cucerit de germani. El observa că trupele sovietice se regrupau masiv pe linia Morozovskaia – Rostov gata de contraatac, iar trupele române urmau să fie atacate pe la spate iar nemții să râmână izolați în Stalingrad. Disperat Ilie Șteflea raportează din nou generalului Constantin Pantazi și Mareșalului Ion Antonescu despre pericolul situației. Rapoartele generalului Ilie Șteflea au ajuns și la Mihai Antonescu, vicepreședintele consiliului de miniștri. În octombrie 1942 conducerea armatei române și a statului român era informată de catastrofalele greșeli ale lui Hitler și comandamentului german la Stalingrad și ofensiva rusă nici nu începuse. Generalul Ilie Șteflea merge personal la nord de râul Don și vede că în pădurile de acolo sovieticii se concentrau cu divizii numeroase. Se reîntoarce la comandament și raportează mareșulului Ion Antonescu despre situația de pericol. Îi cere lui Ion Antonescu să meargă la Fuhrer și să-i ceară să aducă trupe germane în apărarea spatelui armatei române rămase descoperite. Atunci generalul Ilie Șteflea face celebra afirmație, comparând linia-cordon a frontului germano-român ca un șirag de mărgele și acolo unde rușii vor tăia ața mărgelele (divizile) se vor împăștia peste tot, fapt ce va aduce haosul și retragere. În octombrie 1942 comandamentul român vedea foarte clar pericolul, în schimb conducerea Wehrmachtului și Hitler nu observau nimic din toate acestea. Conștient de disperarea situației mareșalul Ion Antonescu intervine personal la Hitler și îi cere sprijin, iar acesta ca la Dunkirk este mut, surd și ignorant. Preferă viitoarea înfrângere. Vicepremierul Mihai Antonescu, când vede că Ion Antonescu și Hitler nu cad la niciun consens, intervine personal la ministru de externe von Ribbentrop în care îi cere trupe germane și schimbarea planului de luptă. Conducerea germană este ignorantă. Generalul Ilie Șteflea urcă într-un avion și vine la București, informând pe Ion Antonescu la începutul lunii noiembrie, că dacă nu se iau măsuri urgente, viitoarea bătălie de la Stalingrad va aduce înfrângerea.

Ion Antonescu realizează viitorul dezastru militar și îi telegrafiază lui Hitler. Acesta total nerealist nu vrea să intervină ca la Dunkirk, atunci militarii român înaintea bătăliei realizează că războiul va fi pierdut datorită lui Hitler și incompetenței conducerii OKH-ului german. Totuși Hitler ca să nu-l refuze pe Antonescu trimite două divizii blindate germane 7 și 14 în sprijinul aliniamentului românesc. Surpriză, diviziile blindate germane erau fără benzină. O divizie română de blindate predă benzina dviziilor blindate germane așa că în momentul contraofensivei ruse cele trei divizii de blindate sunt imobilizate și zdrobite de ruși din lipsă de combustibil. Mareșalul Antonescu îl trimite pe generalul Pantazi să inspecteze comandamentul român de la Rostov. El observă în direct că rușii atacă așa cum au spus românii pe linia Serafimovici- Morozovskaia- Rostov. Era o ceață densă de se tăia cu cuțitul. Așa cum spunea Ilie Șteflea, rușii au tăiat ața mărgelelor (diviziilor) române și încercuiesc cele două armate române așa cum se preconiza în rapoarte. Stalingradul cu soldații nemții e prins ca-n pungă de ruși. Trupele germane nu existau în apărare, iar generalii români ai grupului Lascăr sunt decorați cu Ordinul Mihai Viteazul de Mareșalul Antonescu. Diviziile de blindate germane rămân fără benzină. La fel și divizia blindată română care le-a dat benzina nemților. Fără sprijin german, eroica armată română contraatacă și lovesc pe ruși. Hitler cere ca românii să nu iasă din încercuire. Altă prostie a lui Hitler. Pe 23 noiembrie 1942 generalul Mihail Lascăr încercuit cu trupele sale se predă demn armatei sovietice. Diviziile române ieșite din încercuire rezistă pe râul Cir oprind înaintarea sovietică fără niciun sprijin german. Armata 4 română este lovită la sud de Stalingrad. Generalul Dragalina, fiul generalului mort în primul război mondial, face fapte de vitejie unice, deși avea trupe în luptă fără odihnă din iunie 1942. Ei rezistă până la începutul lunii ianuarie 1943. Legătura o ținea Constantin Pantazi din partea mareșalului care zbura des la Rostov în mijlocul românilor încercuiți care se apărau eroic. Generalul Ilie Șteflea merge la comandamentul german și-i trage un perdaf dur generalului german A, Hauffe, învinovinățându-i pe nemți de lașitate și ignoranță militară. Acum nemții inventează scenariu înfrângerii de la Stalingrad, dând vina pe cele două armate române, ceea ce a fost o minciună, Românii au avertizat cu două luniu înainte de contraofensivă sovietică, iar eroismul românilor a fost net superior față de cel german. Eroismul românilor de pe râul Cir și din Kuban a făcut ca nemții să nu piardă războiul în 1943, ci în 1945. Armata Română a susținut frontul de răsărit și spatele nemților care mergeau din gafă în gafă fiind niște ignoranți militar în fața sovieticilor. La Melitopol, Mariupol și pe râul Kuban românii luptau aprig cu acte de eroism, oprind înaintarea sovietică. Moralul armatei române deși pierduse cele 16 divizii era ridicat. Armata română a reputat victorii împotriva comunismului, dar infatuarea și politicianismul conducerii militare germane a dus la înfrângerea de la Stalingrad. Cruciada împotriva comunismului a dus-o armata română, cea germană a contribuit de fapt la înfrângerea din URSS. Armatele 3 și 4 române care s-au acoperit de glorie la Stalingrad, blocând contraofensiva rusă în Kuban este adusă la București. Nemții acoperiți de rușine și incompetență merg din greșeală în greșeală cu Hitler în frunte până la înfrângerea din 1945 și ducând la sovietizarea unei jumătăți de Europa. Adevărul despre eșecul de la Stalingrad înfăptuit de incompetența lui Hitler și armatei germane trebuie spus răspicat, iar despre eroismul armatei române trebuie scrise cărți noi de istorie și realizate zeci de documentare și filme artistice.

Ionuț Țene