16 străini au fost scoși sub escortă de polițiști de pe teritoriul României, dintre care șapte au fost îmbarcați pe curse de pe Aeroportul Cluj.

Polițiștii de la imigrări au escortat afară din țară 16 străini de Crăciun / Foto:  Inspectoratul General pentru Imigrări Polițiștii de la imigrări au escortat afară din țară 16 străini de Crăciun / Foto: Inspectoratul General pentru Imigrări.

Poliţiştii de imigrări au desfăşurat în perioada 25 – 26 decembrrie trei misiuni de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru şaisprezece străini, împotriva cărora au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României.

Cei şaisprezece străini au fost escortaţi de poliţişti până la Aeroportul Internaţional Cluj (şase srilankezi şi un pakistanez) şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă (opt nepalezi şi un camerunez), unde au fost îmbarcaţi pe curse comerciale către ţările de origine.

La ieşirea din ţară, aceștia au primit interdicția de a mai intra pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

NapocaNews