„Inima noastră în această seară este la Betleem”, a spus Papa Francisc duminică seara, în timpul slujbei de Crăciun, în vreme ce festivităţile din oraşul ocupat din Cisiordania sunt umbrite de război, transmite AFP.

„Inima noastră, în această seară, este la Betleem, unde prinţul păcii (referire la Iisus Hristos n.r.) încă este respins de logica pierzătoare a războiului, cu ciocnirea armelor care, şi astăzi, îl împiedică să îşi găsească un loc în lume”, a declarat papa din Bazilica Sfântul Petru de la Vatican.

Aproximativ 6.500 de credincioşi, potrivit Vaticanului, au asistat la slujba oficiată de Papă în prezenţa liderilor religioşi şi a corpului diplomatic, în timp ce sute de credincioşi au urmărit-o pe ecrane gigantice, instalate în piaţă Sfântul Petru.

Un loc sacru pentru creştinism, oraşul Betleem – unde s-a născut Iisus Hristos, conform tradiţiei – a fost abandonat de pelerini în acest an, iar majoritatea sărbătorilor de Crăciun au fost anulate din cauza războiului.

 

Duminică la prânz, în timpul rugăciunii săptămânale Angelus, Suveranul Pontif a menţionat conflictul din Fâşia Gaza unde armata israeliană şi-a intensificat duminică bombardamentele în sudul teritoriului.”Suntem aproape de fraţii şi surorile noastre care suferă de pe urma războiului: să ne gândim la Palestina, la Israel, la Ucraina”, a spus el.

„În situaţie actuală, cred că este important să auzim o voce care ne spune:”Vă rog să opriţi războiul, fiţi mai paşnici”. Suntem în secolul XXI, este un lucru groaznic”, a declarat Filipa Sousa, 20 de ani, o turistă din Porto care a asistat la slujbă în Piaţa Sfântul Petru.

Iezuitul argentinian va pronunţa tradiţionala binecuvântare „Urbi et Orbi” („Către oraş şi lume”) luni, la ora 12:00 (11:00 GMT), discurs în care oferă, în mod tradiţional, o privire de ansamblu asupra conflictelor din lume.

NapocaNews