Ar fi nu, doar obligatoriu din perspectivă legislativ-constituțională, și etico-moral față de mediul de afaceri autohton din România, ci esențial pentru asigurarea măcar a unui colac de supraviețuire în împresurarea în care am fost împinși aproape spre ucidere… În ucrainizarea agro-industrială a țării… În acest proces de ucrainizare a rutelor, depozitelor, terenurilor, fabricilor, piețelor noastre de desfacere… Și nu doar cele „ale României”, din zona europeană, ci și a celor interne… Pentru că primele au fost deja pierdute… Iar cele interne, sunt sufocate, colapsate, mărunțite, gata de predare în capitularea politico-securistică a țării… Iar asaltarea economiei noastre de către o adevărată armadă agroindustrială, masivă în raport cu tot ceea ce s-a întâmplat, pe piața economică a țării, în peste trei decenii, de la intrări, acaparări, vânzări la mezări de interese, ar trebui să fie pe ordinea, nu „de zi”, ci de lucru, a CSAT –ului… Cu analize legate de posibilele consecințe asupra securității agroindustriale a țării, cu studii și predicții legate de efectele asupra mediului de afaceri. Un mediu vital economiei noastre postdecembriste, predictibil a ajunge acum în sfera acelui „așa cum îl știam”… Un mediu de afaceri care nu are timp de analize și semnale de alarmă, find el însuși în pragul sufocării din cauza noilor norme și dări, a deciziilor de autodizolvare și desființare în urma greutății aplicării unui proces de facturare (electronică) abuziv controlată și stocată în servele statului… Cu suspiciuni legate de controlul pieței cu mult dincolo de simplele „mercuriale”, dar și posibilitatea accesării de către stat a unei imense baze de date cu producători, oferte, prețuri, tarife, comisioane, practic, crearea unei noi baze „de lucru” pentru „băieții deștepți”, speculatori a orice…
Deschiderea de către un hipermarket ucrainean (având, la nici o jumătate de an de la constituirea ca firmă în România, șapte magazine, suspect ca evoluție în condițiile în care un „srl” românesc nu obține nici măcar toate autorizațiile necesare într-un interval atât de scurt!) a nu mai puțin de 70 de filiale în întreaga țară, în cursul anului viitor, constituie o acțiune clară de agresiune, confiscare și eliminare a vechilor rute, piețe de desfacere și firme, până la punctul acelui „nimic nu va mai fi ca înainte”. Și este o acțiune ce ar trebui analizată în CSAT nu doar la nivelul efectelor asupra mediului de afaceri din România, ci pornind chiar „de la sursa” de finanțare a acestei acțiuni de acaparare… Meticulos pregătită… Pentru că prima întrebare este de unde are o economie în război bani pentru a finanța o asemenea intruziune pe model chinezesc a unei alte economii? Că sunt banii dați de UE nu este un răspuns suficient… Pentru că nu pentru asta este ajutată Ucraina. Apoi, prezența la o asemenea dimensiune logistică prin hipermarketuri, nu simple magazine de colț, ridică problema gradului de monopol pe care îl va avea acest lanț într-o singură țară… Și apar și problemele „a la long”, legate de inserțiile de mărfuri pe piața noastră prin aceste hipermarketuri ce vor deveni adevărate „huburi” pentru aprovizionarea cu produse, apoi falimentarea mai micilor depozitari și mai micilor magazine de desfacere… Plus problema calității mărfurilor ce vor intra prin aceste hipermarketuri, practic porți de acaparare a piețelor de desfacere, a rutelor, mărfurilor…
Sigur, ar fi de analizat în CSAT dacă nu ar fi la fel de rezonabil să credem că, de fapt, acest plan de agresiune agroindustrială a țării a trecut deja pe acolo!… Că au fost bifate, ca măsuri de aplicare „colaterale”, acțiuni și termene care să faciliteze procesul de invadare a pieței românești, prin măsuri „tangențiale”, dar strângând până la sufocare mediul nostru de afaceri. Împovărat programat cu taxe și impozite, asaltat cu noi norme aberante, de la gestiunea facturării electronic prin sistemele statului până la metodologiile stufoase de reciclare a ambalajelor, ori normele-inventar de declarare și predare a anumitor cantități de deșeuri (ambalaje) și multe alte lucruri menite nu doar să dea de lucru patronilor români, ci să le dea de lucru până la sufocarea în atâtea dosare și probleme special concepute pentru a nu mai ieși din ele… Pentru că asaltarea, agresarea, supunerea și schimbarea capitalului autohton al mediului de afaceri, pentru a deveni doar unul „din România”, este o politică strategică… Strategic plantată ca o altă sămânță otrăvită în trupul deja ostenit al economiei românești…
CSAT ar fi trebui să ceară puncte de vedere de la serviciile noastre secrete, pe linia efectelor economice asupra țării, de la camerele de comerț, de la reprezentanții mediului de afaceri, de la analiștii cu adevărat independenți în realizarea prognozelor legate de inserția unor asemenea paradigme de hăcuire… Dar CSAT -ul este, la rându-i, aidoma altor sinecuri de stat, orice altceva dar nu apărător al intereselor naționale… Un viespar, și nu doar ucrainean, de decimare a orice s-a făcut prin trudă în această țară… Iar noi doar ridicăm din umeri… Deși suntem pe cornișa de remember al unui act de curaj izvorât din mult mai puține poveri puse nouă acum trei decenii… Dar am uitat… Nici măcar nu am iertat, pentru că nu poți ierta ceea ce ai uitat, ai trădat, ai lăsat de izbeliște unor animale politice viețuind pe spatele tău îndoit, dar nu doar de poveri, pentru că multe putem noi duce, ci din lașitate, nepăsare și o mare aplecare spre a fi groparii propriei istorii…
Cezar Adonis Mihalache – Natiunea
